
ROLUL UNUI AVOCAT SPECIALIZAT ÎN IMOBILIARE
PROCESUL DE ACHIZIȚIONARE SAU DE CONSTRUIRE A UNUI IMOBIL
Tranzacțiile imobiliare sunt într-o continuă dezvoltare. În același ritm se dezvoltă însă și problemele izvorâte din încheierea contractelor din sfera imobiliară nesupuse unei verificări temeinice din partea unui avocat specializat în consultanță și litigii imobiliare.
Astfel, pentru a preîntâmpina probleme generate fie de anumite situații necunoscute, fie de reaua intenție a partenerilor de afaceri din domeniul Imobiliar, este util să apelați la un avocat de imobiliare.
Chiar și simpla achiziție a unui imobil poate antrena riscuri financiare semnificative pe care un avocat specializat în tranzacții imobiliare le poate preveni.
Litigiile imobiliare durează și necesită sume de bani considerabile, astfel că prevenirea situațiilor juridice neplăcute este simplă cu ajutorul unui avocat specializat în gestionarea tranzacțiilor cu dezvoltatorii imobiliari.
Experiența unui avocat specializat în domeniul imobiliar vă poate proteja în multe situații neprevăzute, utilizând experiența acumulată în acest domeniu și prezentând argumentele juridice necesare.
Astfel, consultanța juridică oferită de avocatul cu experiență în litigiile imobiliare pornește de la verificarea situației juridice a imobilului care vă interesează, vizează negocierea și redactarea promisiunilor de vânzare-cumpărare, a contractelor de vânzare-cumpărare precum și asistența juridică de la momentul perfectării actelor finale.
Modelele de contracte găsite pe internet nu asigură o protecție reală a intereselor dumneavoastră întrucât fiecare situație are propriile particularități care pot genera probleme specifice.
O analiză pertinentă a clauzelor contractuale din cuprinsul antecontractelor și a contractelor de vânzare cumpărare poate fi realizată doar prin emiterea de către un avocat specializat în imobiliare a unor opinii juridice specifice.
Indiferent de ce parte a unui contract vă aflați, riscurile există și necesită experiența unui avocat specializat în dreptul imobiliar și în materia litigiilor din construcții.
Avocatul va proceda la verificarea, negocierea și redactarea contractelor specifice activităților de agenție imobiliară – contracte de vizionare, contracte de exclusivitate, contracte de vânzare, contracte de închiriere, contracte de intermediere, etc.
De asemenea, un avocat cu experiență în imobiliare cunoaște elementele specifice care necesită atenție sporită și în cazul contractelor specifice din sfera construcțiilor, a dezvoltatorilor imobiliari.
În cazul persoanelor fizice, un avocat din domeniul imobiliar poate oferi consultanță atât în situațiile în care se dorește achiziționarea unei case construite sau în stadiul de proiect, cât și în situația achiziționării apartamentelor situate în blocuri noi construite.
Termenele promise și discount-urile oferite pot distrage atenția de la aspectele importante ale imobilului, care însă pot produce probleme serioase ulterior.
Astfel, viciile clădirii sau întârzierea în execuția lucrărilor pot conduce la situații stresante, prelungirea intrării în posesia imobilului și inclusiv pierderea avansului sau a întregii sume de bani plătită dezvoltatorului.
Experiența unui avocat specialist în Dreptul Imobiliar poate face diferența între achiziționarea în condiții optime, sigure a unui imobil care să aducă bucurie și achiziționarea unui imobil impropriu, cu situații stresante sau chiar pierderea unor sume semnificative de bani.
Avocatul din domeniul imobiliar verifică în amănunt situația juridică a terenului, a construcției, inclusiv a stării de solvabilitate a dezvoltatorului asigurându-se că sunteți protejat de toate situațiile generatoare de probleme, vicii ascunse sau aparente ale imobilului, calitatea asumată a finisajelor, existența sau nu a utilităților, obligațiile de branșare, de racordare la utilități și multe alte aspecte pe care un client fără experiență nu le cunoaște și nu le poate anticipa într-un mod corect.
În concluzie, în situația în care doriți achiziționarea sau construirea unui imobil, opinia de specialitate a unui avocat specializat în Dreptul Imobiliar, în consultanță și în litigii imobiliare este esențială.
Echipa noastră de avocați specializați vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

PROTECȚIA ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII
Potrivit art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Un avocat care oferă asistență împotriva discriminării vă poate explica dacă o anumită situație prin care treceți se circumscrie acestei noțiuni, astfel cum este definită de lege. Nu orice încălcare a drepturilor omului și nu orice încălcare a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege reprezintă discriminare.
Există situații abuzive care primesc o altă încadrare, aspect pe care un avocat expert în lupta împotriva discriminării îl poate lămuri.
Prin prisma experienței acumulate, un avocat va argumenta juridic dacă o anumită faptă invocată reprezintă discriminare sau nu, deoarece nu orice diferență de tratament reprezintă discriminare.
Astfel, avocatul specializat în discriminare va verifica îndeplinirea anumitor condiții necesare și obligatorii a fi îndeplinite pentru a putea fi considerate ca fiind acte sau fapte discriminatorii.
În acest sens, un avocat cu experiență în cazuri ce privesc o formă de discriminare va verifica dacă persoanele aflate în situații analoge beneficiază de un tratament preferențial care nu își găsește nici o justificare rezonabilă și obiectivă.
În ceea ce privește sancționarea unei fapte discriminatorii, OG nr. 137/2000 prezintă etapele necesare a fi parcurse.
Astfel art. 27 din Ordonanță stipulează că (1)Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.*
Este de preferat ca pentru susținerea cauzei în fața instanței să apelați la un avocat specializat în cazuri de implică o formă discriminare, acesta cunoscând atât specificul materiei discriminării, cât și, bineînțeles, normele de procedură aplicabile.
Alin. (4) și alin. (5) din art. 27 (Ordonanța de Guvern 137/2000) dezvoltă aspectele care trebuie avute în vedere:
(4)Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalităţii de tratament. În faţa instanţei se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituţional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.
(5)La cerere, instanţa poate dispune retragerea sau suspendarea de către autorităţile emitente a autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice care, printr-o acţiune discriminatoare, cauzează un prejudiciu semnificativ sau care, deşi cauzează un prejudiciu redus, încalcă în mod repetat prevederile prezentei ordonanţe.
Discriminarea poate fi săvârșită la nivel individual, instituțional sau colectiv, poate fi negativă sau pozitivă, discriminarea poate fi directă sau indirectă.
Indiferent de situație, dacă vă simțiți discriminat în societate, la locul de muncă, la instituția de învățământ, la un loc de joacă, de relaxare, oriunde, vă sfătuim să vă adresați unui avocat care oferă asistență pentru astfel de cazuri și care are experiența necesară în promovarea de plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sau direct în instanța de judecată.
Drepturile și libertățile dumneavoatră merită apărate și protejate, iar un avocat expert, care luptă împotriva discriminării cunoaște pârghile necesare.
Echipa noastră de avocați specializați vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

Refuzul prelevării de probe biologice și consecințele juridice
O situație des întâlnită de către un avocat de infracțiuni rutiere o reprezintă situația șoferilor care refuză prelevarea de probe biologice.
Din punct de vedere al încadrării juridice, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice reprezintă infracțiune astfel cum este prevăzută de art. 337 Cod Penal Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Această infracţiune are ca situaţie premisă solicitarea expresă din partea organelor de poliţie rutieră adresată conducătorului auto de a se supune prelevării de mostre biologice, în ambele modalităţi normative, atât în cazul refuzului, cât şi în cazul sustragerii conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prin noțiunea de probe biologice se înțelege recoltarea de mostre de sânge sau urină, aceste mostre fiind necesare pentru a fi stabilită alcoolemia sau prezența altor substanțe.
Dacă vă aflați în situația în care ați refuzat recoltarea de probe biologice și a fost întocmit dosar penal, un avocat specializat în infracțiuni rutiere vă poate asista și reprezenta cu succes interesele.
Astfel, un avocat de infracțiuni rutiere stăpânește pârghiile procedurale în vederea urgentării soluționării dosarului.
Totodată, acesta vă poate îndruma în administrarea probelor în favoarea dvs., astfel încât să crească șansele obținerii unei soluții favorabile.
Infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice se consumă instantaneu, astfel încât revenirea asupra refuzului consemnat în procesul-verbal nu mai are relevanţă cu privire la existenţa infracţiunii, aceasta fiind comisă în momentul în care conducătorul autoturismului a spus „nu” şi, în fapt, şi-a şi manifestat conduita negativă, nepermiţând asistentei/medicului să procedeze la recoltarea probelor.
Împrejurarea că la peste 3 ore de la conducerea autoturismului şi consemnarea refuzului, conducătorul auto s-a supus recoltării probelor biologice nu înlătură caracterul penal al faptei prev. de art. 337 alin. (1) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, nici răspunderea penală pentru aceasta.
Un avocat cu experiență în infracțiuni rutiere cunoaște toate aspectele relevante pentru speță, aspecte care se pot omite și care în realitate pot influența în mod definitoriu, într-un sens pozitiv sau negativ, soluția pronunțată în dosarul penal.
Există situații în care refuzul este bazat pe afecțiuni medicale, însă susținerea trebuie justificată prin acte medicale și nu doar prin simple afirmații, în caz contrar urmând a fi reținută săvârșirea infracțiunii.
Totodată, nu este recomandat refuzul bazat pe argumentul fobiei de ace întrucât conform jurisprudenței instanțelor acest aspect nu a fost reținut ca fiind o afecțiune medicală care să justifice refuzul de recoltare.
În privința tuturor acestor situații aveți nevoie de sfatul pertinent al unui avocat specializat în infracțiuni rutiere întrucât textul de lege de incriminare a faptei nu cuprinde situațiile speciale cu care vă puteți întâlni.
Jurisprudența instanțelor de judecată, adică soluțiile pronunțate în situații similare, este însă cunoscută unui avocat de infracțiuni rutiere, prin prisma experienței, ceea ce cu siguranță reprezintă un atu în soluționarea cauzei dvs.
Echipa noastră de avocați specializați în infracțiuni rutiere vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

Conducerea unui vehicul sub sub influența drogurilor
Conducerea unui vehicul sub sub influența drogurilor
Prin art. 336 Cod Penal este incriminată fapta persoanei care după ce consumă substanțe interzise se urcă la volan.
Cu privire la substanțele interzise la volan (consumul de droguri la volan), art 336 alin 2 Cod Penal stipulează că se sancționează cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Aria de aplicare a sintagmei «substanţe psihoactive» din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal a fost lămurită de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 48/2021 care a stabilit că Folosirea sintagmei «substanţe psihoactive» include, pe lângă categoria de substanţe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, şi substanţele prevăzute în conţinutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, şi al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope.
După cum se poate observa din modalitatea de redactare a prevederilor legale, orice consum, indiferent în ce cantitate, coroborat cu condusul unei mașini, navigatul unei bărci cu motor, condusul unui travmai sau alt tip de ambarcațiune, este considerat infracțiune.
Este important de știut că în cazul în care sunteți depistat în trafic și vi se solicită efectuarea unui test rapid, refuzul acestui lucru și refuzarea de prelevare de probe biologice, reprezintă o infracțiune diferită.
Rolul unui avocat specializat în infracțiuni rutiere este esențial în abordarea unei astfel de situații.
Conducerea sub influența drogurilor reprezintă o infracțiune gravă și trebuie tratată ca atare.
Este posibil să nu fi consumat droguri la volan, dar să fi consumat în urmă cu câteva zile, iar aparatul de testare rapidă să depisteze prezența în organism a substanțelor interzise la volan.
Astfel, este important să apelați la un avocat de infracțiuni rutiere care să poată să lămurească problema și care să poată minimiza impactul asupra dumneavoastră.
Dacă sunteți depistat cu droguri la volan de risc sau de mare risc pe lângă dosarul penal pentru conducere sub influența altor substanțe psihoactive, riscați o nouă răspundere penală pentru o infracțiune distinctă, consum propriu, fără drept, pentru care legea prevede o pedeapsă de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Cannabisul, ecstasy, cocaina și heroina sunt considerate droguri de mare risc astfel încât apelarea la serviciile unui avocat expert în infracțiuni rutiere devine mai mult decât o recomandare.
O importanță deosebită o reprezintă și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că acţiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevăzută de art. 336 din Codul Penal, nu presupune în mod necesar punerea în mişcare a vehiculului prin acţionarea sistemelor de autopropulsie.
Această interpretare a ICCJ înseamnă că pentru a fi considerate infracțiune, drogurile la volan, substanțele interzise la volan, conducerea sub influența drogurilor, nu implică neapărat să fiți surprinși cu motorul pornit în trafic, ci, de exemplu, este suficient să vă aflați în dreptul volanului, cu motorul oprit, în timp ce altcineva împinge autoturismul.
Toate aceste aspecte care nuanțează efectele juridice ale conducerii sub influența drogurilor pot fi gestionate într-un mod corect doar de către un avocat de infracțiuni rutiere care în urma experienței acumulate poate oferi cele mai utile sfaturi și cea mai bună reprezentare.
Echipa noastră de avocați specializați în infracțiuni rutiere vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

Bicicliștii implicați în accidente rutiere și despăgubirile acordate
Cicliștii, alături de pietoni, sunt cei mai expuși participanți la traficul rutier.
Odată cu extinderea numărului de amatori ai acestui sport, accidentele rutiere în care sunt implicați cicliștii au crescut, din păcate, iar România ocupă primul loc în Europa la numărul deceselor bicicliștilor pe carosabil.
Lipsa infrastructurii, dar și lipsa de educație rutieră a șoferilor și bicicliștilor deopotrivă, fac necesară o discuție amplă pe acest subiect.
Ca biciclist, trebuie să știți că vă este permisă circulația pe drumurile publice, dacă aveți cel puțin 14 ani, cu excepția situației în care drumul este prevăzut cu pistă pentru biciclete, când folosirea acesteia este obligatorie.
Mersul cu bicicleta pe trotuar nu este permis, după cum nu este permis nici mersul pe autostradă.
Bicicleta trebuie condusă doar pe banda de lângă bordură sau acostament, cu excepția situației în care doriți să efectuați un viraj la stânga.
Ciclistul este obligat să respecte toate regulile de circulație rutieră în materie de prioritate, semnale luminoase, trecere la nivel cu calea ferată ș.a.m.d.
În cazul unui grup de bicicliști, aceștia trebuie să meargă într-un singur rând.
Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, dar este recomandată în toate celelalte cazuri.
De asemenea, circulația cu bicicleta aflându-vă sub influența substanțelor alcoolice ori a altor substanțe psihoactive nu este permisă.
Dacă sunteți implicat într-un accident rutier cu un autoturism și vina o poartă conducătorul acesteia, trebuie să știți că puteți obține despăgubiri de la asigurătorul RCA al autoturismului respectiv. Un avocat cu experiență în infracțiuni rutiere și Dreptul asigurărilor poate înlesni recuperarea de despăgubiri ca urmare a daunelor ce pot rezulta în urma unui astfel de accident rutier.
Fiind la rândul nostru cicliști amatori, știm că bicicleta, spre deosebire de autoturism, poate însemna mai mult decât un simplu mijloc de transport, având chiar o valoare sentimentală. De aceea, punem accent și pe recuperarea de la asigurătorul RCA a daunelor materiale suferite în urma unui accident rutier în care a fost avariată bicicleta.
Despăgubirile constau în daune materiale (reparația sau înlocuirea bicicletei, cheltuieli cu refacerea sănătății, pierdere de venit etc.) și daune morale.
În cazul extrem de grav în care în accidentul rutier ciclistul își pierde viața, persoanele apropiate acestuia pot, de asemenea, solicita despăgubiri.
În privința daunelor morale, în funcție de o lungă serie de criterii (cum ar fi numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite de medicul legist, gravitatea vătămării, consecințele acesteia în planul vieții dvs. sociale, familiale, profesionale), acestea se acordă de către asigurătorul RCA sau, în caz de neînțelegere cu acesta, de către instanța civilă sau penală.
Soluția optimă pentru obținerea de despăgubiri în urma unor astfel de accidente rutiere soldate cu victime sau cu pagube materiale o reprezintă apelarea la un avocat specializat în asigurări și infracțiuni rutiere.
Echipa noastră de avocați specializați în asigurări, accidente rutiere cu sau fără victime și despăgubiri acordate în urma acestora, vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

Conducerea fără permis a unui vehicul sau conducerea cu permisul suspendat
Din punct de vedere al încadrării juridice, conducerea fără permis sau conducerea cu permis suspendat este prevăzută de art. 335 Cod Penal – Conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
Prin Decizia nr. 27/2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal persoana care, după pronunţarea hotărârii definitive de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul Penal (conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului) şi până la anularea permisului de conducere dispusă de către şeful poliţiei, conduce un autovehicul pe drumurile publice.
În situația în care vă regăsiți în vreuna dintre aceste situații, trebuie să aveți în vedere că pentru sancționarea faptei de conducere fără permis sau conducere cu permis suspendat este suficient ca persoana să fie doar surprinsă în trafic, nu este necesar să se fi produs și un accident rutier.
Este foarte important ca atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată să fiți asistat de un avocat specializat în infracțiuni rutiere care să administreze probe care să vă contureze o situație favorabilă.
Experiența unui avocat de infracțiuni rutiere va crește șansele stabilirii unei pedepse cu amânare sau cu suspendare, iar în anumite situații poate conduce chiar la achitare.
Totodată, un avocat cu experiență în infracțiuni rutiere va acorda o atenție sporită stabilirii momentului la care începe perioada de suspendare a dreptului de a conduce precum și momentului în care expiră această perioadă, aspecte foarte importante în derularea întregii proceduri penale.
În concluzie, dacă ați fost depistat în trafic în situația de conducere fără permis sau conducere cu permis suspendat, sancțiunea pe care o riscați depinde în mare măsură și de modul în care avocatul de infracțiuni rutiere administrează probele în dosarul penal, care potențează circumstanțele atenuante vizând săvârșirea faptei.
Trebuie avute în vedere și prevederile alin 3 din art. 335 Cod Penal de a nu încredința autovehiculul dumneavoastră unei persoane fără permis de conducere sau cu un permis de conducere suspendat.
De subliniat în această situație este faptul că această infracțiune devine incidentă doar dacă la momentul încredințării autovehiculului aveați cunoștință despre faptul că persoana în cauză nu deține permis de conducere sau are un permis suspendat.
Și pentru gestionarea unei astfel de situații este recomandat să apelați la serviciile unui avocat expert în infracțiuni rutiere care să vă asigure protecția drepturilor și intereselor dumneavoastră.
Echipa noastră de avocați specializați în asigurări, accidente rutiere cu sau fără victime și despăgubiri acordate în urma acestora, vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

Noile preturi RCA
Ce trebuie sa stii in 2022 despre cresterea preturilor RCA?
Toti soferii care detin o masina in uz sunt obligati prin lege sa detina o polita RCA. Declinul companiei City Incurance a produs insa mari schimbari, nefavorabile pentru soferi, acestia confruntandu-se si in 2022 cu majorari de preturi.
Prin urmare, noile cresteri de preturi pot genera dificultati atat soferilor, cat si companiilor de asigurari care sunt astazi mult mai atente la procedura de recuperare de daune auto. Ca sofer, puteti intampina situații care necesita ajutorul unui avocat specializat in despagubiri accidente rutiere pentru a putea obține cele mai bune solutii.
Ce spune legea despre polita RCA?
In anii precedenti, conform legii 132/2017 cuantumul indatorat al companiilor de asigurari era la un plafon de 1% cota datorata Fondului de Garantare a Asiguratilor si cota de distributie FGA era de 0.4%. Anul acesta se dorește cresterea cotei FGA la o valoare de 2.5%. Aceasta noua majorare va determina implicit cresterea costului asigurarii RCA care a fost deja afectat inca din anul precedent.
Aceasta situație poate duce la iesirea de pe piata a unor companii de asigurari si automat la cautarea de solutii de catre clientii care vor fi nevoiti sa apeleze la un avocat de asigurari in vederea recuperarii de daune auto.
Solicitarea de daune prin intermediul unui avocat – cea mai buna decizie?
Initial, primele majorari aparute dupa criza generata de catre City Insurance au fost suportate de Guvernul Romaniei si FGA, Fondul la care se duce o parte generoasa din contributiile companiilor de asigurari pentru acoperirea de daune auto in caz de accidente.
Astfel, in caz de neintelegeri cu asiguratorii privind obținerea despăgubirilor, cea mai rapida si eficienta modalitate ramane in continuare contactarea unui avocat specializat in daune auto, despagubiri accidente auto sau asigurari, care își poate oferi sprijinul in vederea solutionarii rapide a unor astfel de situatii.
In cazul in care se va reusi o mediere prin intermediul unui avocat, lucrurile vor avansa rapid fara a mai fi necesar sa asteptati luni sau poate chiar ani pentru recuperarea prejudiciului.
Prin expertiza de care da dovada un astfel de avocat, acesta va poate oferi indrumarea sau actiunile de care aveti nevoie pentru concilierea sau dezbaterea unor daune auto in instanta. Un avocat specializat in asigurari este familiarizat cu legislatia aflata in vigoare, ceea ce-i permite sa trateze astfel de cazuri delicate cu tact, astfel încât verdictul sa fie in favoarea clientului păgubit si sa poată fi recuperat prejudiciul.
Totusi, abordarea amiabila nu are intotdeauna garantat succesul, chiar si atunci când este realizată de către un astfel de avocat cu experienta in despăgubiri accidente.
Pot interveni refuzuri nejustificate din partea asiguratorului sau chiar motive obiective pentru care nu se poate realiza o recuperare a prejudiciului pe cale amiabila.
Pentru aceste situații exista optiunea de a da in judecata compania de asigurari, ceea ce necesita un specialist extrem de bun pentru a solutiona lucrurile rapid, favorabil si cu cele mai mici implicatii financiare.
Echipa noastra de avocati specializati in asigurari, accidente rutiere cu sau fara victime si despagubiri acordate in urma acestora, va sta la dispozitie!

Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului
Art 336 alin 1 din Codul Penal prevede: Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat prin Decizia 732/2014 ca sintagma “la momentul prelevarii mostrelor biologice “ din cuprinsul dispozitiilor art. 336 alin 1 este neconstitutionala.
In acest context legislativ, fiecare caz in parte prezinta propriile particularitati in functie de care se va stabili gradul de vinovatie si sanctiunea aplicata, fiind recomandat apelarea la serviciile unui avocat specializat in infractiuni rutiere.
Legislatia din Romania are toleranta zero atunci cand este vorba despre consumul de alcool la volan, acesta fiind sanctionat indiferent de cantitatea consumata. Ceea ce difera, este sanctiunea aplicata.
Astfel, un conducator auto care a fost depistat cu o alcoolemie de sub 0,80 g/l va fi sanctionat cu amenda contraventionala si cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioada de 90 de zile.
In situatia in care alcoolemia depaseste 0,80 g/l, se intocmeste dosar penal in cadrul caruia se identifica circumstantele savarsirii infractiunii de conducere sub influenta alcoolului, consecintele si se stabileste sanctiunea.
Pentru a se retine existenta infractiunii de conducere sub influenta alcoolului, astfel cum fapta este prevazuta de textul de incriminare, interpretat in conformitate cu Decizia nr. 732/2014 a Curtii Constitutionale, este esential ca la momentul la care conducatorul auto a fost depistat ca fiind implicat in conducerea unui autovehicul, alcoolemia sa fie de peste 0,80 g/l.
Exigenta impusa de prevederile legale este aceea a stabilirii unei imbibatii alcoolice peste limita legala, fara a fi absolut necesar a se analiza si stabili in mod cert, cu precizie, valoarea exacta a alcoolemiei.
Este nevoie insa sa nu existe nici urma de dubiu cu privire la depasirea limitei legale prevazuta de Codul Penal, in sensul ca in lipsa unei certitudini privind depasirea alcoolemiei de 0,80 g/l sanctiunea aplicabila nu are caracter penal.
Trebuie sa existe certitudine cu privire la incadrarea faptei in limitele contraventiei sau in limitele infractiunii.
Un avocat specializat in infractiuni rutiere poate oferi un ajutor esential in gestionarea unui dosar penal pentru alcoolemie, in parcurgerea tuturor etapelor astfel incat interesele clientului sa fie cat mai bine reprezentate.
Avocatul specializat in infractiuni rutiere este intotdeauna la curent cu ultimele modificari legislative, cu ultimele decizii pronuntate de catre instantele superioare si poate oferi cele mai bune solutii de abordare.
De retinut este si faptul ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr 6 din 21 martie 2019 prin care a stabilit ca actiunea de conducere a unui vehicul, astfel cum este prevazut de art. 336 Cod Penal, nu presupune in mod necesar punerea in miscare a vehiculului prin actionarea sistemelor de autopropulsie.
Astfel, poate fi tras la raspundere penala pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice si conducatorul auto al unui vehicul tractat sau care se deplaseaza din inertie, al carui motor nu functioneaza, care actioneaza doar franele, directia si semnalizarea automobilului.
In concluzie, consumul de alcool la volan este pedepsit intotdeauna: contraventional daca alcoolemia este sub nivelul de 0,80 g/l si penal daca alcoolemia este peste 0,80 g/l.
Apelati cu incredere la echipa noastra de avocati specializati in infractiuni rutiere.
Respectarea drepturilor si intereselor dumneavoastra sunt prioritare pentru noi!
Echipa noastra de avocati specializati in asigurari, accidente rutiere cu sau fara victime si despagubiri acordate în urma acestora, va sta la dispozitie!

11 mai 2022, termen limită pentru creditorii City Insurance
În data de 09 februarie 2022, Tribunalul București a pronunțat hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societății de asigurare City Insurance.
Potrivit Legii 85/2014, în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (termen care se împlinește în data de 11 mai 2022), poliţele de asigurare încheiate de City Insurance încetează de drept.
Reamintim că încă de la data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare.
Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva City Insurance ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data de 27 septembrie 2021 și data încetării contractului de asigurare, dar nu mai târziu de 11 mai 2022, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de Garantare a Asiguraților.
De asemenea, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva City Insurance poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept.
Fondul este în măsura să efectueze plăți în limita unui plafon maxim de 500.000 lei pentru fiecare creditor de asigurare, iar obligația Fondului a intrat în vigoare încă din data de 29 noiembrie 2021.
Cine este creditor de asigurare?
- Persoana asigurată
În cazul în care ați încheiat o poliță de asigurare (asigurare a locuinței, asigurare CASCO a autoturismului, asigurare de răspundere civilă profesională etc.) cu City Insurance și s-a produs riscul asigurat, aveți posibilitatea recuperării sumelor datorate de la Fondul de Garantare.
- Beneficiarul asigurării
În cazul în care sunteți o altă persoană decât asiguratul, căreia City Insurance ar fi urmat să îi achite sume de bani conform contractului de asigurare, aveți posibilitatea recuperării sumelor datorate de la Fondul de Garantare
- Persoana păgubită
Persoana păgubită este persoana îndreptățită să primească despăgubiri ca urmare a producerii unui risc acoperit de o poliță de asigurare încheiată de o altă persoană cu City Insurance (spre exemplu, accident auto). În această categorie, cea mai numeroasă, se regăsesc toate persoanele ce au suferit daune din culpa unui conducător auto asigurat RCA de către City Insurance. Daunele produse (avarii auto, daune provenite din vătămări corporale sau deces), ce urmau sa fie acoperite de către City Insurance S.A. sunt acum acoperite de Fondul de Garantare a Asiguratilor.
Procedura de despagubire este diferita, in functie de dauna suferita, insa de esenta este depunerea cererii de plata, conform Legii nr.213/2015.
Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale constituite de Fondul de Garantare.
Perioada de solutionare a cererilor este indelungata, fiind prelungita de volumul mare al cererilor, avand in vedere cota de piata detinuta de City Insurance pe segmentul RCA.
In caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului.
Dreptul petenţilor la acţiune contra Fondului pentru plata creanţelor de asigurări, după înregistrarea de către aceştia a cererilor de plată, se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului.
Creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare de 500.000 de lei.
Este interzis creditorilor de asigurări ale căror creanţe de asigurări au fost plătite de la Fondul de garantare să mai înregistreze cereri şi/sau să mai solicite valorificarea creanţelor şi/sau plata sumelor pretinse, în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare.
O treime din activele gospodariilor din UE depinde de buna functionare a sectorului asigurarilor, iar piata europeana a asigurarilor este o parte importanta a sectorului financiar, fiind evaluata la doua treimi din produsul intern brut al Uniunii. Din acest motiv, contributia sectorului asigurarilor la riscul sistemic al economiei a crescut de la criza financiara din 2008. Falimentul unui asigurator romanesc va avea efecte negative asupra stabilitatii economice nationale, cu efecte directe in ceea ce ii priveste pe consumatori.
Echipa noastra de avocați specializați in asigurări, accidente rutiere cu sau fără victime și despăgubiri acordate în urma acestora, vă stă la dispoziție!

Despagubirile care pot fi obtinute in urma producerii unor accidente rutiere
In situatia mai putin placuta in care ati fost victima unui accident rutier si ati suferit daune ati observat in mod cert cum compania de asigurari care trebuie sa plateasca prejudiciul incearca sa minimizeze prejudiciile produse si implicit despagubirile pe care trebuie sa le achite.
Accidentele rutiere se pot solda cu daune materiale, daune morale, cu vatamari corporale sau chiar cu decesul victimelor. Toate aceste daune trebuie sa fie acoperite, platite de asigurator. Astfel, gestionarea recuperarii prejudiciilor suferite in urma producerii accidentelor este diferita in functie de existenta sau nu a unei polite de asigurare sau de valabilitatea politei de asigurare.
In contextul producerii unui eveniment rutier, victimele si familiile victimelor pot obtine acoperirea prejudiciilor suferite sub forma de despagubiri. In situatia in care accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane, orice persoana care poate proba un prejudiciu (in general rudele apropiate, dar nu numai) au dreptul de a primi despagubiri pentru prejudiciul suferit.
Pentru stabilirea cuantumului despagubirilor aferente daunelor materiale este ideal ca la momentul constatarii prejudiciului sa fie observate toate avariile, deoarece descoperirea ulterioara a unor alte avarii, produse in acelasi accident, genereaza o suplimentare a dosarului de daune si de cele mai multe ori si refuzuri ale asiguratorului.
De asemenea, cheltuielile efectuate pentru ingrijirea vatamarilor corporale intra in categoria daunelor materiale.
In ceea ce priveste daunele morale, acestea se stabilesc in functie de fiecare situatie in parte, de suferinta produsa, de impactul psihic resimtit, criteriile de stabilire fiind partial subiective.
Asistenta si consultanta juridica a unui avocat specializat, cu experienta considerabila in materie de asigurari si daune auto, are un rol determinant in parcurgerea tuturor etapelor necesare si utile astfel incat interesele victimelor accidentelor rutiere sa fie protejate, iar despagubirile obtinute sa fie la nivelul asteptarilor.
Demersurile juridice necesar a fi parcurse sunt specifice fiecarei situatii in parte, ceea ce reprezinta un motiv in plus pentru a apela la serviciile unui avocat specializat in asigurari si despagubiri accidente.
Astfel, fie ca este vorba despre daune materiale, respectiv avarierea unui autovehicul, fie este vorba despre vatamari corporale care pot necesita zile de ingrijiri medicale sau despre decesul victimei, ori despre daune morale, obtinerea despagubirilor reprezinta o provocare pentru persoanele care au suferit astfel de prejudicii.
Legislatia aplicabila este complexa si presupune o buna cunoastere a Codului Penal, a Codului Civil precum si a prevederilor legale din materia asigurarilor.
Avocatii specializati in reprezentarea victimelor accidentelor rutiere pot gestiona de la dosare simple la dosare complexe, cu mai multi vinovati, cu mai multe victime, asistand si reprezentand clientii inclusiv in fata instantelor de judecata.
Este important ca victimele unui accident rutier sau mostenitorii acestora sa isi cunoasca toate drepturile inainte de inceperea oricarui demers.
Este important pentru victimele accidentelor sau, in cazul decesului victimelor, pentru persoanele apropiate acestora ca daunele suferite sa fie acoperite prin despagubirile obtinute.
Oricat de neprevazute si oricat de neplacute sunt accidentele, acestea se intampla, iar compania de asigurari trebuie sa raspunda pentru toate prejudiciile materiale si morale suferite.
Echipa noastra de avocati specializati in asigurari, daune auto si despagubiri accidente rutiere va sta la dispozitie!

