
CONDUCEREA cu PERMIS SUSPENDAT sau FĂRĂ PERMIS
Am rămas fără permis, dar m-a prins camera. Ce risc?
Rămânerea fără permis de conducere este o situație extrem de neplăcută, care îți poate bloca instant activitatea zilnică. Dincolo de disconfort, tentația de a te urca din nou la volan „doar puțin, că nu mă prinde nimeni” este uriașă. Tehnologia utilizată pentru monitorizarea traficului permite tot mai frecvent identificarea vehiculelor și verificarea ulterioară a persoanelor care le-au condus, astfel încât riscul ca o asemenea faptă să fie descoperită este semnificativ mai mare decât în trecut.
Am rămas fără permis, dar m-a prins camera. Ce risc în mod direct?
Prima temere a șoferilor aflați în această situație este legată de modul în care funcționează camerele video din trafic. Camerele de monitorizare a traficului nu stabilesc prin ele însele cine conduce vehiculul și nu „deschid automat” un dosar penal pentru conducerea fără permis. Imaginile înregistrate pot însă constitui punctul de plecare al unor verificări prin care organele de poliție urmăresc identificarea persoanei aflate la volan.
Totuși, riscul este indirect, dar extrem de real prin două mecanisme:
- Procedura de identificare a șoferului: Proprietarul mașinii fără rovinietă va primi acasă o comunicare oficială prin care este obligat să declare cine se afla la volan în ziua și la ora respectivă. Refuzul de a furniza datele sau profesarea de date false constituie contravenție gravă și se sancționează cu amenzi drastice (clasa a IV-a de sancțiuni).
- Verificările efectuate de Poliția Rutieră: Sistemele de monitorizare a traficului pot facilita identificarea și oprirea unor vehicule în cadrul activităților poliției. Stabilirea infracțiunii presupune însă identificarea persoanei care a condus efectiv vehiculul și verificarea situației dreptului acesteia de a conduce.
Dacă în urma verificărilor se constată că ai condus fără drept, nu mai vorbim despre o simplă amendă contravențională, ci intri direct sub incidența legii penale.
Conducerea unui vehicul fără permis nu este o contravenție (cum este depășirea vitezei), ci o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice. Fapta este reglementată de articolul 335 din Codul Penal, care vizează trei variante distincte, în funcție de gravitatea acțiunii.
Art. 335 alineatul (1): Conducerea fără a deține deloc permis de conducere
Se aplică persoanelor care nu au trecut niciodată prin școala de șoferi și nu au susținut examenul auto, sau celor care conduc un vehicul dintr-o categoria pentru care nu posedă permis (de exemplu, ai doar categoria B, dar conduci un TIR din categoria C+E). Pedeapsa este închisoare de la 1 la 5 ani. Pentru această variantă, legea nu prevede posibilitatea aplicării unei amenzi penale ca sancțiune principală.
Art. 335 alineatul (2): Conducerea cu permisul suspendat, retras sau retras/anulat
Aceasta este cea mai comună situație în rândul șoferilor care au fost deja sancționați. Se aplică dacă: permisul ți-a fost suspendat (ex: pentru viteză, alcool, cumul de puncte), permisul a fost retras din motive medicale, permisul a fost anulat în urma unei condamnări anterioare.
Pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală. Aici judecătorul are opțiunea de a aplica o sancțiune financiară în loc de închisoare, în funcție de circumstanțe.
Art. 335 alineatul (3): Încredințarea vehiculului unei persoane fără permis
Această variantă îi sancționează pe cei care își împrumută mașina altcuiva, știind că acea persoană nu are dreptul de a conduce. Pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală. Proprietarul mașinii riscă exact aceeași pedeapsă ca și cel care s-a urcat la volan.
Se mai poate conduce în perioada suspendării dacă ai dovadă?
Aceasta este o confuzie legislativă majoră care trimite mulți șoferi direct în boxa acuzaților. Răspunsul depinde exclusiv de tipul de dovadă pe care ai primit-o de la agentul constatator în momentul reținerii permisului fizic:
Dovada înlocuitoare CU drept de circulație (valabilă 15 zile) care se eliberează de regulă pentru contravenții (depășirea vitezei cu peste 50-70 km/h, neacordare de prioritate, depășire neregulamentară). Această dovadă îți permite să conduci legal timp de 15 zile de la data reținerii permisului. Perioada de suspendare efectivă începe abia în a 16-a zi. Dacă ești surprins la volan în cele 15 zile, nu comiți nicio infracțiune.
Dovada înlocuitoare FĂRĂ drept de circulație care se eliberează în cazuri grave: consum de alcool (peste 0,40 mg/l pur în aerul expirat), consum de substanțe psihoactive (drugtest pozitiv), accidente cu victime sau părăsirea locului accidentului. Această dovadă nu îți permite să conduci deloc. Dacă te urci la volan imediat după ce ai plecat de la poliție cu o dovadă fără drept de circulație, se deschide automat dosar penal conform Art. 335 alin. (2) Cod Penal.
Regulă de aur: Verifică întotdeauna ce scrie pe foaia primită de la Poliție. Dacă scrie „Fără drept de circulație”, mașina rămâne în parcare.
Încredințarea mașinii unui prieten fără permis: Riști și tu dosar penal? (Art. 335 alin. 3)
Mulți proprietari de vehicule consideră că dacă nu se află ei la volan, sunt în siguranță. Este complet fals. Dacă îți împrumuți mașina unui prieten, rude sau cunoștințe, poți deveni inculpat în același dosar penal în baza art. 335 alin. (3) Cod Penal. Pentru ca fapta ta să fie considerată infracțiune, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: să fi încredințat vehiculul în mod conștient (să nu fi fost furat) și să fi avut cunoștință (să știi) că persoana respectivă nu are permis, are permisul suspendat, retras sau anulat.
De cele mai multe ori, proprietarii susțin că „nu au știut” că amicul lor avea permisul suspendat. Totuși, procurorii analizează relația dintre părți. Dacă este vorba de membri ai familiei sau prieteni apropiați, argumentul „nu am știut” este greu de acceptat fără dovezi solide. Din punct de vedere juridic, ai obligația minimă de diligență să întrebi și să verifici dacă persoana căreia îi dai cheile deține dreptul de a conduce.
Pedepsele pentru încredințare merg de la amendă penală până la 3 ani de închisoare, iar mașina poate fi indisponibilizată în cadrul anchetei.
Strategie de apărare: Cum poți obține o soluție de renunțare la urmărire penală?
Dacă dosarul penal a fost deja deschis (fie că te-a oprit un echipaj alertat de camere, fie că ai fost identificat ulterior), obiectivul principal al apărării tale este evitarea unei condamnări care să îți păteze cazierul și să îți anuleze definitiv permisul.
Cea mai favorabilă soluție pe care o poți obține în faza de urmărire penală cu ajutorul unui avocat specializat în infracțiuni rutiere, direct de la procuror, este renunțarea la urmărire penală (Art. 318 Cod Procedură Penală). Aceasta înseamnă că procurorul consideră că fapta există, dar, din cauza circumstanțelor, nu există un interes public în continuarea procesului și trimiterea ta în judecată.
Pentru ca un avocat să poată construi o astfel de strategie cu șanse de reușită, va avea în vedere mai multe elemente: lipsa antecedentelor penale, circumstanțele faptei atitudinea sinceră și cooperantă, conduita generală.
Dacă procurorul aprobă renunțarea la urmărire penală (care ulterior trebuie confirmată de un judecător de cameră preliminară), scapi fără cazier penal. Totuși, reține că de cele mai multe ori ți se vor impune obligații, cum ar fi prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității (între 30 și 60 de zile).
Ce se întâmplă dacă dosarul ajunge în instanță?
Dacă fapta este considerată prea gravă pentru renunțare, strategia secundară în fața judecătorului va fi obținerea suspendarea executării pedepsei (art. 91 Cod Penal). Primești o pedeapsă (ex: 8 luni de închisoare), dar aceasta nu se execută efectiv în penitenciar, ci este suspendată sub supraveghere. Pe durata termenului de supraveghere va trebui să respecți măsurile și obligațiile stabilite de instanță și să nu săvârșești o nouă infracțiune.
Trebuie însă să ții cont de un efect foarte important: în cazul unei condamnări definitive pentru infracțiunea de conducere fără permis prevăzută de art. 335 alin. (2) Cod penal, permisul de conducere se anulează, chiar dacă executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere. Ulterior, vei putea obține un nou permis de conducere în condițiile și după împlinirea termenelor prevăzute de lege.
În concluzie, conducerea cu permisul suspendat nu mai este de mult o simplă „ofensă” ignorată de autorități. Tehnologia actuală și camerele de monitorizare cresc exponențial riscul de a fi descoperit și tras la răspundere.
Dacă te afli în perioada de suspendare nu risca să te urci la volan, indiferent de lungimea drumului, nu încredința vehiculul tău persoanelor despre care nu ești 100% sigur că au permis valabil și dacă ai fost deja identificat sau oprit, apelează imediat la un avocat specializat în infracțiuni rutiere pentru a-ți asigura o strategie de apărare corectă încă din faza de declarații la Poliție.
O greșeală în prima declarație îți poate anula șansele de a obține o renunțare la urmărire penală.
Echipa noastră de avocați vă stă la dispoziție!

PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI. Când reprezintă infracțiune și cum scapi de dosar penal?
Implicarea într-un eveniment rutier este unul dintre cele mai stresante momente pentru orice conducător auto. Panica, adrenalina și lipsa de cunoștințe juridice pot transforma o simplă tamponare sau un accident ușor într-o adevărată catastrofă legală. Mulți șoferi cinstiți ajung să fie urmăriți penal nu din rea-credință, ci din neatenție sau din cauza unor decizii luate sub impulsul momentului.
Părăsirea locului accidentului nu este aceeași cu „fuga de la locul faptei”
În limbajul cotidian, termenul „fuga de la locul faptei” este folosit pentru aproape orice situație în care un șofer pleacă după un incident. Din punct de vedere juridic însă, părăsirea locului accidentului are o definiție extrem de specifică și o rigoare aparte. Ea nu trebuie confundată cu alte fapte de natură penală sau contravențională.
Conform textului de lege, constituie infracțiune: „Părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei”.
Astfel, există diferențe juridice esențiale:
- Prezența victimelor: Acesta este elementul-cheie. Dacă în urma impactului au rezultat doar pagube materiale (tamponare), fapta NU este infracțiune. Nedeclararea evenimentului în termenul legal de 24 de ore este o simplă contravenție. Ea se sancționează cu suspendarea permisului și amendă, nu cu închisoare.
- Vehiculele vizate: Textul de lege vorbește despre „conducătorul vehiculului”. Acest lucru înseamnă că obligația revine nu doar șoferilor de autoturisme, ci și bicicliștilor, celor care conduc trotinete electrice, motocicliștilor sau tractoriștilor, dacă vehiculul lor a fost implicat într-un accident cu victime.
- Elementul material: Infracțiunea se consumă în momentul în care conducătorul auto se îndepărtează de perimetrul accidentului, rupând legătura fizică și factuală cu locul unde s-au produs evenimentele, înainte ca poliția să fi sosit și să fi autorizat plecarea.
Când Devine Infracțiune și Cum Scapi de Dosar Penal? [art. 338 CP]
Pentru ca procurorii să poată trimite un dosar în instanță sub acuzația de părăsire a locului accidentului, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții stricte. Înțelegerea acestor elemente reprezintă primul pas spre o apărare eficientă.
- Să fi existat un accident de circulație: Evenimentul trebuie să se fi produs pe un drum public și să fi implicat cel puțin un vehicul în mișcare.
- Să existe victime omenești: Legea penală protejează viața și integritatea fizică. Nu este necesar ca leziunile suferite să aibă o anumită gravitate și nici să necesite un anumit număr de zile de îngrijiri medicale. Trebuie însă să existe o vătămare efectivă a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, aspect care se stabilește în concret pe baza probelor administrate în cauză.
- Autorul să aibă calitatea de conducător implicat: Chiar dacă nu ești vinovat de producerea accidentului (de exemplu, cineva a intrat în spatele mașinii tale), simplul fapt că ești implicat îți impune obligația legală de a rămâne pe loc.
- Lipsa autorizației: Plecarea se face fără acordul expres al polițistului sau procurorului sosit la fața locului.
Infracțiunea de părăsire a locului accidentului se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Pe lângă riscul privării de libertate, o condamnare pentru această faptă atrage automat anularea permisului de conducere.
Cum te poți apăra într-un dosar penal?Apărarea într-un astfel de dosar se bazează adesea pe demonstrarea lipsei intenției sau pe încadrarea în excepțiile legale. Avocații specializați în accidente rutiere vor studia situația concretă și vor verifica incidența aspectelor care te pot proteja.
Greșeli care te transformă din contravenient în inculpat
Mulți șoferi acționează ghidați de „logica de moment”, complet greșită din punct de vedere juridic. Iată cele mai frecvente erori care transformă o situație gestionabilă într-un dosar penal de proporții:
- Pleci „doar 5 minute” la un bancomat (ATM) sau după apă
Ai avut un impact ușor cu un pieton. Acesta se ridică, spune că este în regulă, dar tu tremuri și decizi să lași mașina pe avarii și să mergi pe jos 200 de metri până la un bancomat pentru a scoate bani sau la un magazin pentru o sticlă cu apă.
- Eroarea juridică: Chiar și o îndepărtare de scurtă durată poate fi apreciată, în funcție de circumstanțele concrete, drept părăsire a locului accidentului. Legea nu stabilește o distanță minimă sau o durată minimă a absenței, astfel încât motivul deplasării, distanța, durata și conduita ulterioară trebuie analizate în fiecare caz.
- Duci victima la spital, dar NU te mai întorci sau nu anunți poliția
Aceasta este o capcană clasică a bunei-intenții. Din dorința de a ajuta un pasager rănit sau un pieton acroșat, îl urci în mașină și îl duci de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Odată ajuns acolo, lași victima pe mâna medicilor și pleci acasă, gândindu-te că vei rezolva formalitățile a doua zi.
- Eroarea juridică: Spitalul este obligat prin lege să anunțe imediat Poliția când primește o victimă dintr-un accident rutier. Dacă poliția nu găsește șoferul la spital sau înapoi la locul faptei, declanșează procedurile de căutare pentru părăsirea locului accidentului. Legea permite transportarea victimei la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistența medicală necesară, dacă nu există alte mijloace de transport. Conducătorul trebuie să își declare datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare al vehiculului, acestea să fie consemnate într-un registru special, după care trebuie să se întoarcă imediat la locul accidentului.
- Muți mașina „ca să nu blochezi traficul” fără acordul poliției
Într-un accident cu victime (chiar și cu răniți ușor), poziția vehiculelor este crucială pentru efectuarea expertizei criminalistice. Din dorința de a fi civilizat și de a elibera intersecția, tragi mașina pe trotuar sau pe o stradă lăturalnică înainte de sosirea echipajului.
- Eroarea juridică: Mutarea vehiculului poate constitui modificarea stării locului accidentului, faptă incriminată distinct de art. 338 alin. (2) Cod penal. Prin Decizia nr. 22/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că modificarea stării locului include și schimbarea poziției vehiculului implicat într-un accident de circulație. Acest comportament este interpretat adesea ca o încercare de a ascunde dinamica reală a impactului.
Când NU e infracțiune – Excepțiile pe care Poliția nu ți le spune
Codul Penal recunoaște anumite situații excepționale în care părăsirea locului accidentului este justificată și legală. Acestea reprezintă principalele linii de apărare pe care un avocat experimentat le va invoca.
În primul rând, nu constituie infracțiune părăsirea locului faptei în cazul în care transportul victimei la spital se realizează în condiții de urgență majoră. Această excepție este valabilă doar dacă nu există nicio ambulanță disponibilă sau dacă transportul rapid este absolut vital pentru salvarea vieții. Chiar și în acest caz, conducătorul auto are obligația strictă de a se legitima la spital și de a se întoarce imediat la locul accidentului după lăsarea victimei în grija cadrelor medicale.
În al doilea rând, fapta este justificată legal atunci când conducătorul auto este el însuși victima accidentului. Dacă starea ta de sănătate sau gravitatea rănilor necesită transportul de urgență la o unitate medicală, nu se poate reține vinovăția penală pentru simplul fapt că nu ai avut capacitatea fizică ori psihică de a aștepta sosirea echipajului de poliție la fața locului.
O altă excepție specifică vizează cazurile în care accidentul s-a produs în cadrul unei competiții sportive. Dacă evenimentul auto-moto a fost organizat în mod oficial, iar perimetrul desfășurării sale era complet închis circulației publice generale, normele stricte de la art. 338 nu se mai aplică în același mod.
Nu în ultimul rând, reținem lipsa totală a vătămărilor corporale. În ciuda sperieturii sau a proporțiilor daunelor materiale, dacă evenimentul a generat exclusiv pagube la nivelul vehiculelor, completarea unui protocol de constatare amiabilă sau declararea accidentului la unitatea de poliție competentă în termen de 24 de ore este complet suficientă.
Nu uita de eroarea de fapt!
Dacă în mod obiectiv nu ai avut de unde să știi că s-a produs un accident cu victime (de exemplu, o piatră aruncată de roata ta a spart geamul unei mașini din spate și a rănit ușor un pasager, fără ca tu să auzi sau să vezi ceva), faptei îi lipsește latura subiectivă a intenției. Fără intenție directă sau indirectă, fapta nu întrunește elementele de infracțiune.
Ce trebuie să faci în primele 10 minute ca să ai apărare – Ghid de la avocat
Primele minute de după un impact sunt decisive pentru libertatea ta și pentru viitorul dosarului penal. Dacă ești implicat într-un accident rutier care pare să fi provocat chiar și cea mai mică vătămare unei persoane, urmează cu strictețe acești pași:
- Oprește imediat vehiculul și securizează zona
Apasă butonul de avarii, trage frâna de mână și oprește motorul. Sub nicio formă nu muta mașina din poziția de oprire, chiar dacă blochezi parțial o bandă de mers. Îmbracă vesta reflectorizantă și amplasează triunghiurile de semnalizare la distanța legală.
- Evaluează starea persoanelor și sună la 112
Verifică starea pasagerilor tăi, a ocupanților celuilalt vehicul sau a pietonilor implicați. Sună imediat la numărul unic de urgență 112. Raportează clar locația exactă, numărul de persoane care par a fi rănite și solicită explicit trimiterea unui echipaj de Ambulanță și a unui echipaj de Poliție Rutieră.
- NU atinge și NU modifica locul accidentului
Nu aduna resturile de plastic sau sticlă de pe carosabil. Acestea indică locul exact al impactului. Nu muta obiecte personale ale victimei (ex. geanta, telefonul, pantofii pietonului). Fiecare detaliu contează pentru expertiza tehnică ce va urma.
- Fotografiază și filmează tot ce poți
Până la sosirea echipajelor, folosește telefonul mobil pentru a realiza fotografii panoramice și detalii privind poziția roților mașinilor în raport cu axul drumului sau trecerea de pietoni, urmele de frânare sau de lichide de pe asfalt, starea vremii, vizibilitatea, indicatoarele rutiere din zonă și daunele suferite de toate vehiculele implicate.
- Identifică martorii oculari
Înainte ca persoanele din jur să plece, roagă-le să îți lase un număr de telefon. Declarațiile martorilor independenți pot demonta acuzațiile ulterioare de culpă exclusivă sau pot confirma că ai rămas la fața locului și ai acordat ajutor.
- Sună un avocat specializat în accidente rutiere
Indiferent cât de gravă sau puțin gravă ți se pare situația, contactează imediat un avocat. Nu da nicio declarație scrisă sau verbală polițiștilor sosiți la fața locului sub starea de șoc. Ai dreptul legal să soliciți prezența unui apărător înainte de a semna procesul-verbal de cercetare la fața locului sau de a oferi primele declarații oficiale de suspect.
În concluzie, părăsirea locului accidentului este una dintre cele mai aspre sancționate infracțiuni la regimul rutier din România. Ignoranța sau panica nu pot fi folosite ca scuze în fața judecătorului. Înțelegerea diferenței dintre o contravenție și o infracțiune, cunoașterea excepțiilor stricte prevăzute de lege și menținerea calmului imediat după impact sunt singurele elemente care te pot proteja de un dosar penal cu consecințe devastatoare asupra libertății și viitorului tău.
Echipa noastră de avocați vă stă la dispoziție!

NUMERE FALSE, PERMIS FALS, ITP FALSIFICAT. Ce riști și cum te aperi?
Achiziția unei mașini la mâna a doua sau utilizarea unor documente obținute rapid de pe internet se pot transforma instantaneu dintr-o afacere bună într-un coșmar penal. În ultimii ani, digitalizarea bazelor de date ale Poliției Rutiere și RAR a făcut ca detectarea neregulilor în trafic să devină o chestiune de secunde. Camerele inteligente dotate cu sisteme de recunoaștere a plăcuțelor și filtrele rutiere interconectate depistează imediat mașinile fără drept de circulație.
Dacă ai fost oprit în trafic și ai aflat că mașina ta are probleme cu actele, este crucial să înțelegi ce infracțiuni ai comis și care este tactica corectă de apărare.
Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
Conducerea unui autoturism care nu îndeplinește condițiile legale de înmatriculare nu este o simplă contravenție care se lasă cu o amendă, ci o faptă penală gravă. Articolul 334 din Codul Penal reglementează această sferă și împarte faptele în patru variante distincte, în funcție de acțiunea concretă a șoferului sau a proprietarului.
Alineatul (1): Conducerea unui vehicul neînmatriculat Se aplică atunci când mașina nu a fost înscrisă niciodată în circulație (în România sau în alt stat) sau când înmatricularea a fost retrasă definitiv, iar pedeapsa este închisoare de la 1 la 3 ani sau amendă penală.
Alineatul (2): Conducerea unui vehicul cu numere false. Aceasta este fapta principală vizată de textul nostru și reprezintă una dintre cele mai severe abateri rutiere. Se consideră numere false atunci când plăcuțele aplicate pe mașină au fost fabricate artizanal, nu aparțin niciunui vehicul înregistrat sau conțin combinații de litere și cifre fictive. Pedeapsa este închisoare de la 1 la 5 ani, iar legiuitorul nu a prevăzut opțiunea amenzii penale ca sancțiune principală, ceea ce arată severitatea faptei.
Alineatul (3): Plăcuțe cu numere aparținând altui vehicul. Vizează situația în care împrumuți plăcuțele de înmatriculare de la mașina unui prieten sau de la o altă mașină personală din curte pentru a face „o scurtă cursă” cu un vehicul neînmatriculat. Fapta este distinctă, iar pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală. Deși pedeapsa este mai mică decât în cazul numerelor complet false, fapta generează automat dosar penal și reținerea pe loc a permisului.
Alineatul (4): Tractarea unei remorci neînmatriculate sau cu numere false. Se aplică șoferilor care atașează vehiculului o remorcă, platformă sau rulotă care nu are acte valabile sau poartă numere fictive ori aparținând altei remorci., caz în care pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă penală.
Numere provizorii și numere roșii expirate
O mare parte din dosarele penale deschise în România pentru conducere cu numere false conducerea unui vehicul neînmatriculat nu aparțin unor infractori de carieră, ci unor șoferi neatenți care circulă cu numere provizorii expirate.
În ceea ce privește numerele roșii expirate, trebuie să aveți în vedere că ziua de după scadență poate duce la întocmirea unui dosar penal. Autorizația de circulație provizorie (numerele roșii) se emite pentru perioade determinate (de regulă 30, 60 sau maximum 90 de zile). Mulți șoferi consideră greșit că dacă numerele au expirat „doar de două zile”, vor scăpa cu o avertizare sau o amendă de la Poliția Rutieră.
În momentul în care valabilitatea autorizației provizorii a trecut, mașina își pierde instantaneu dreptul de circulație. Din punct de vedere juridic, în secunda următoare expirării, vehiculul devine neînmatriculat. Dacă ești depistat la volan, polițistul este obligat prin lege să îți întocmească dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. (1) Cod Penal.
Numerele de tip „Zoll” sau numerele străine expirate
O altă capcană majoră apare la mașinile aduse de pe teritoriul altor state (Germania, Austria, Belgia) pe platformă sau pe propriile roți. Numerele de tranzit au o bandă colorată (galbenă sau roșie) pe care este imprimată data exactă la care expiră dreptul de circulație.
Dacă acea dată a trecut, iar tu continui să mergi cu mașina prin România sperând că poliția nu cunoaște legislația internațională, riști direct încadrarea la conducere cu numere false sau neînmatriculate. Sistemele electronice ale poliției verifică automat în rețeaua europeană valabilitatea acelor numere de tranzit.
ITP și RCA false cumpărate online: Cum te aperi dacă nu ai știut?
Odată cu explozia anunțurilor pe rețelele sociale și pe site-urile de mică publicitate, a apărut o nouă piață neagră: intermediari care promit inspecții tehnice periodice (ITP) sau polițe RCA „valabile”, ieftine, livrate rapid prin curier sau în format PDF, fără ca mașina să fie prezentă fizic într-o stație autorizată RAR.
Dacă ai picat în această plasă și ai cumpărat un astfel de document, în momentul în care ești oprit în trafic de Poliție alături de un echipaj RAR, vei afla cu stupoare că figurezi cu un itp falsificat.
Un ITP sau un RCA fals nu reprezintă doar o problemă administrativă. În această situație, organele de cercetare penală vor reține un concurs de infracțiuni: fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 Cod Penal) sau Fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 Cod Penal) – pentru crearea documentului fictiv și Uz de fals (art. 323 Cod Penal) – pentru fapta de a prezenta agentului de poliție un document cunoscând că acesta este fals, în scopul de a produce consecințe juridice (evitarea amenzii sau a imobilizării mașinii).
Un avocat specializat în infracțiuni rutiere te poate apăra cu succes dacă dacă ai fost victima unei înșelăciuni, demonstrând buna-credință a ta și lipsei intenției. Va fi necesar să pui la dispoziția poliției conversațiile de pe WhatsApp, Messenger sau e-mailurile purtate cu „intermediarul”, din care să rezulte că ți s-a promis o procedură legală, așa că păstrează aceste conversații. Colaborarea activă cu organele de anchetă pentru identificarea persoanei care a emis documentul fals îți va schimba statutul din suspect/inculpat în parte vătămată a infracțiunii de înșelăciune.
Dacă se demonstrează că ai fost cu adevărat indus în eroare și nu aveai cum să verifici pe loc autenticitatea (deși bazele de date sunt publice), procurorul poate dispune clasarea dosarului penal în ceea ce te privește, din lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii.
Kilometrajul dat înapoi: înșelăciune sau fals?
Modificarea odometrului (kilometrajului) unei mașini înainte de vânzare este una dintre cele mai răspândite practici frauduloase de pe piața auto second-hand din România. Din punct de vedere juridic, încadrarea acestei fapte a stârnit lungi dezbateri, însă practica instanțelor din 2026 este una clară.
Fapta vânzătorului (fie el samsar sau proprietar persoană fizică) de a modifica numărul de kilometri pentru a ascunde uzura reală a mașinii și a obține un preț mai mare constituie infracțiunea de Înșelăciune prevăzută de art. 244 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Dacă pentru a susține minciuna kilometrajului, vânzătorul modifică și cartea de service a mașinii, facturile de revizii sau documentele de import (cum ar fi hârtiile de TUV din Germania), faptei de înșelăciune i se adaugă și infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale sau fals în înscrisuri sub semnătură privată, alături de uz de fals. În acest caz, pedepsele se contopesc, aplicându-se un spor, ceea ce crește considerabil riscul unei condamnări cu executare.
Dacă ai cumpărat o astfel de mașină, ai dreptul să depui plângere penală împotriva vânzătorului în termen de 3 luni din momentul în care ai aflat de existența fraudei.
Verificări obligatorii ca să nu riști dosar penal când cumperi o mașină SH
Pentru a nu te trezi în trafic cu cătușele pe masă din cauza unei mașini cumpărate de la necunoscuți, adoptă o atitudine preventivă. Iată checklist-ul juridic obligatoriu pe care trebuie să îl bifezi înainte de a semna contractul de vânzare-cumpărare și de a prelua cheile:
- Verifică seria de șasiu (VIN) în bazele de date oficiale: Introdu seria de șasiu pe platforma oficială a Registrului Auto Român (Inspector RAR) pentru a verifica istoricul de daune și, cel mai important, dacă mașina are ITP-ul valabil și înregistrat oficial în România.
- Interoghează istoricul de kilometri: Folosește aplicații recunoscute internațional (precum CarVertical, AutoDNA) sau istoricul RAR pentru a vedea evoluția kilometrajului la inspecțiile anterioare. Orice neconcordanță majoră reprezintă un semnal de alarmă de înșelăciune.
- Verifică baza de date CEDAM pentru RCA: Introdu numărul de înmatriculare sau seria de șasiu în baza de date AIDA (AUBR) pentru a te asigura că polița RCA prezentată de vânzător este reală, activă și înregistrată în sistem, nu doar o foaie trasă la xerox.
- Examinează fizic elementele de siguranță ale plăcuțelor: Plăcuțele de înmatriculare oficiale emise de DRPCIV au elemente de siguranță reflectorizante și ștampila oficială aplicată în relief. Plăcuțele din plastic, cele fără stanță sau cele scrise manual cu markerul sunt ilegale și atrag încadrarea la conducere cu numere false.
- Solicită certificatul fiscal al proprietarului: Nu cumpăra mașini de la „intermediari” care nu sunt trecuți în cartea de identitate a vehiculului (CIV) sau care nu îți pot pune la dispoziție un certificat fiscal valabil. Riști să nu poți înmatricula mașina.
- Verifică valabilitatea actelor străine în țara de origine: Dacă mașina are numere străine, verifică pe site-urile autorităților din țara respectivă (ex: site-ul oficial al Ministerului de Transporturi din Italia sau Belgia) dacă vehiculul nu a fost radiat pentru export. O mașină radiată în străinătate nu mai are drept de circulație, chiar dacă fizic are plăcuțele montate.
În concluzie, utilizarea unor documente neconforme sau a unor numere de înmatriculare expirate ori fictive te plasează direct în sfera dreptului penal. Ignoranța sau scuza „nu am știut” nu te absolvă de răspundere automată în fața legii, ci necesită un efort probatoriu complex în cadrul unui dosar penal.
Dacă ai fost deja oprit în trafic, ți s-a întocmit un dosar penal pentru conducere cu numere false pedeapsa stabilită de lege fiind una severă, sau dacă ai descoperit un itp falsificat contactează de urgență un avocat specializat în drept penal rutier pentru a pregăti o strategie de apărare încă din faza de urmărire penală. O primă declarație dată greșit la poliție poate transforma o poziție legitimă de victimă într-una de inculpat fără drept de apel. Evident, nu mai conduce vehiculul sub nicio formă – riști agravarea situației prin comiterea de noi infracțiuni și adună toate probele scrise (contracte, facturi, mesaje, anunțul de vânzare) care pot demonstra buna ta credință.
Echipa noastră de avocați vă stă la dispoziție!

Accident cu trotineta sau bicicleta electrică sub influența alcoolului sau a drogurilor. DOSAR PENAL?
Normele din Codul Rutier îți impun reguli stricte dacă folosești vehicule de micro-mobilitate. Deși trotineta și bicicleta electrică sunt considerate vehicule, regimul răspunderii tale penale diferă fundamental de cel al unui șofer auto, fiind direct influențat de existența sau absența victimelor omenești.
Conducerea unei trotinete electrice sub influența alcoolului este infracțiune pentru tine?
Nu, dacă ești depistat în trafic pe o trotinetă electrică sau pe o bicicletă sub influența alcoolului ori a drogurilor, fapta ta nu este infracțiune, cu condiția să nu fi provocat un accident cu victime. Art. 336 din Codul Penal pedepsește strict conducerea vehiculelor pentru care legea te obligă să deții un permis de conducere. Deoarece pentru trotinetă sau bicicletă nu ai nevoie de permis, faptei tale îi lipsește elementul de tipicitate. În lipsa unui accident, polițiștii nu îți pot deschide un dosar penal automat.
Ce pași urmează dacă ești implicat într-un accident cu trotinetă electrică și victime?
Dacă în urma unui eveniment rutier provoci rănirea unei persoane sau un deces, ți se va deschide automat un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă (Art. 196 Cod Penal) sau ucidere din culpă (Art. 192 Cod Penal). Într-o astfel de situație, starea ta de ebrietate sau consumul de droguri devine proba principală prin care procurorii vor demonstra vinovăția și culpa ta exclusivă în instanță.
Care este amenda pe care o riști pe trotineta electrică dacă ai consumat alcool?
Conform reglementărilor actualizate din Codul Rutier, dacă ești prins conducând sub influența băuturilor alcoolice ori a drogurilor, sau dacă refuzi testarea rapidă la fața locului (cu aparatele etilotest/drugtest), riști o amendă din clasa a III-a de sancțiuni (între 6 și 8 puncte-amendă). Calculat la valoarea actuală a punctului de amendă, vei plăti o sancțiune cuprinsă între 1.297,50 și 1.730 de lei. Dacă refuzi prelevarea probelor de sânge la spital, fapta ta nu atrage răspunderea penală (Art. 337 Cod Penal), dar constituie o contravenție rutieră gravă sancționată sever.
De la ce vârstă poți conduce legal o trotinetă electrică pe drumurile publice?
Pentru a rula în deplină legalitate conform Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, trebuie să respecți următoarele criterii de siguranță: vârsta minimă cel puțin 14 ani împliniți, cască de protecție dacă nu ai împlinit încă vârsta de 16 ani și ai voie să circuli exclusiv pe pistele de biciclete. În lipsa lor, poți rula doar pe drumurile unde viteza maximă admisă pentru mașini este de 50 km/h. Îți este strict interzis să circuli pe trotuare dacă acestea nu au piste special marcate.
Dacă ești lovit pe trotinetă de o mașină – cine îți plătește despăgubirea?
Dacă ești lovit în trafic de o mașină, despăgubirea îți va fi plătită de compania de asigurări unde șoferul vinovat are polița RCA obligatorie, însă doar dacă vina pentru producerea accidentului aparține exclusiv acelui șofer.
Dacă poliția sau instanța stabilește că ai o culpă comună (de exemplu, mașina nu ți-a acordat prioritate, dar tu circulai ilegal pe trotuar sau pe culoarea roșie a semaforului), asigurătorul RCA al mașinii îți va plăti despăgubirea doar parțial, proporțional cu gradul tău de vinovăție stabilit de poliție sau de instanță.
În situația în care vina îți aparține în totalitate, asigurarea RCA a mașinii nu îți va plăti nimic. Din contră, vei răspunde personal, cu propriul tău patrimoniu, pentru avariile produse autoturismului, deoarece Codul Rutier nu impune încă obligația de a încheia o asigurare pentru trotinetele private.
Ce faci dacă ești testat cu DrugTest în timp ce conduci o trotinetă?
Procedura de testare la care ești supus implică o serie de particularități juridice și administrative care te diferențiază complet de un conducător auto. Abordarea ta corectă depinde de rezultatul aparatului și de modul în care îți cunoști drepturile și obligațiile de micro-mobilitate.
Dacă rezultatul testării rapide este negativ, procedura se încheie pe loc și îți poți continua deplasarea, dacă polițiștii nu constată alte abateri concurente.
Situația devine complexă dacă rezultatul este pozitiv. Din punct de vedere penal, un test pozitiv la DrugTest în timp ce conduci o trotinetă nu întrunește condițiile infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive (Art. 336 Cod Penal). Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit clar că această infracțiune te vizează doar dacă conduci un vehicul pentru care legea îți cere permis. Totuși, fapta rămâne o contravenție rutieră gravă: vei fi sancționat cu amenda din clasa a III-a de sancțiuni (între 1.297,50 și 1.730 de lei), iar trotineta îți va fi imobilizată pe loc.
Dacă știi că rezultatul este eronat (fals-pozitiv din cauza unor medicamente), ai dreptul și obligația tactică să soliciți să fii condus la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge și urină. Dacă analizele de laborator infirmă prezența drogurilor, poți anula procesul-verbal în instanță prin plângere contravențională. Refuzul total de a merge la spital nu îți aduce un dosar penal, dar îți atrage direct amenda maximă.
Cel mai mare risc al tău în cazul unui DrugTest pozitiv nu este cel rutier, ci cel de drept penal comun. Un rezultat pozitiv le oferă polițiștilor indicii temeinice pentru a-ți face un control corporal și al bagajelor. Dacă în urma percheziției ghiozdanului sau buzunarelor se descoperă orice cantitate de substanțe interzise, se va deschide automat dosar penal în baza Legii nr. 143/2000 [Legea nr. 143/2000]. În acest caz, nu vei fi acuzat de conducere sub influență, ci de deținere de droguri pentru consum propriu, faptă pedepsită cu închisoare sau amendă penală și care îți va păta cazierul judiciar.
Alcool la ghidonul bicicletei vs. alcool la volan – diferența de pedeapsă pe care o riști
Răspunderea juridică diferă radical dacă ești pe bicicletă sau la volanul unei mașini. Dacă ești pe bicicletă, fapta este exclusiv o contravenție, indiferent de cât de mare este alcoolemia indicată de etilotest. Vei primi doar o amendă între 1.297,50 și 1.730 de lei în baza art. 336 Cod Penal (lipsă de tipicitate). Refuzul testării îți aduce doar amendă, iar permisul auto (dacă deții categoria B) nu poate fi suspendat pentru o greșeală făcută pe bicicletă.
Pentru un șofer auto, toleranța este zero, iar sancțiunile sunt de natură penală. O alcoolemie între 0,01 și 0,40 mg/l în aerul expirat aduce suspendarea permisului pentru 90 de zile și o amendă de până la 4.325 de lei (clasa a IV-a de sancțiuni, 9-20 puncte). Dacă depășești pragul de 0,40 mg/l în aerul expirat, se deschide dosar penal (art. 336 Cod Penal), riști închisoarea de la 1 la 5 ani, interdicția amânării pedepsei, anularea automată a permisului și cazier penal. Dacă refuzi recoltarea probelor de sânge la spital ca șofer, comiți infracțiunea prevăzută de art. 337 din Codul Penal.
Singura situație în care diferența de tratament penal se atenuează este producerea unui accident rutier cu victime. Dacă un biciclist aflat sub influența alcoolului rănește sau ucide o persoană, starea sa de ebrietate va fi reținută ca probă importantă în cadrul unui dosar penal deschis direct pentru vătămare corporală din culpă sau ucidere din culpă, reprezentând o circumstanță agravantă în stabilirea vinovăției și a formei de culpă.
Ai nevoie de asistență juridică în urma unui accident rutier?
Litigiile rutiere în care sunt implicate trotinete, biciclete necesită o analiză juridică riguroasă a culpei și a textelor de lege aplicabile. Dacă sunteți implicat într-o astfel de speță sau aveți nevoie de reprezentare într-un dosar penal de vătămare corporală din culpă, echipa noastră de avocați vă poate oferi consultanță specializată. Contactați-ne pentru o evaluare juridică corectă a cazului dumneavoastră.
Echipa noastră de avocați cu experiență în accidente rutiere vă stă la dispoziție!

ROLUL AVOCATULUI SPECIALIZAT ÎN RECUPERĂRI DE CREANȚE
În contextul economic actual, recuperările de creanțe au devenit o necesitate din ce în ce mai des întâlnită în societatea în care trăim.
Ca orice procedură, recuperările de creanțe trebuie realizate cu respecarea cadrului legislativ, de preferat cu ajutorul unui avocat specializat în recuperări de creanțe.
Nerespectarea anumitor cerințe legislative specifice poate duce la imposibilitatea recuperării creanțelor, astfel că prin prezentul articol vom detalia de ce anume este important să apelați la un specialist, la un avocat specializat în recuperarea creanțelor.
Rolul acestuia este important încă de la faza incipientă, adică de la momentul la care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată, și pe tot parcursul derulării procedurilor legale, inclusiv în faza de executare silită.
Avocatul specializat în recuperare creanțe vă poate ajuta să consolidați caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, astfel încât să nu vi se poată opune lipsa condițiilor prevăzute de lege pentru recuperarea unei datorii.
De asemenea, avocatul de recuperări creanțe poate trimite debitorului notificări de punere în întârziere ceea ce vă asigură și recuperarea eventualelor cheltuieli juridice efectuate în procedura de recuperare creanțe.
Totodată, primind notificarea, debitorul poate proceda la plata datoriei pentru a evita plata cheltuielilor de judecată ce vor urma în caz de neconformare, simpla transmitere a notificării prin intermediul unui avocat specializat în recuperări creanțe determinând debitorul să acorde o importanță sporită stingerii creanței.
Tot cu ajutorul unui avocat de recuperări creanțe vă puteți asigura că debitorul nu își micșorează patrimoniul în frauda intereselor creditorului, astfel de situații fiind destul de des întâlnite.
În funcție de complexitatea situației și în funcție de modalitatea în care s-a născut creanța a cărei recuperare o urmăriți, de înscrisurile constatatoare, poate fi necesar demararea unui litigiu sau nu.
Avocatul de recuperări creanțe vă poate îndruma către varianta optimă, cu șansele cele mai mari de succes.
Astfel, avocatul va verifica dacă înscrisurile constatatoare ale creanței pot fi direct puse în executare sau dacă este nevoie de inițierea unui litigiu.
De asemenea, în funcție de îndeplinirea anumitor criterii, avocatul secializat în recuperări creanțe va iniția fie un litigiu cu caracter urgent (ordonanță de plată), fie un litigiu supus dreptului comun.
Pe durata litigiilor este de asemenea necesar să fiți reprezentați de o persoană calificată, de un avocat, care să obțină în cel mai scurt timp o hotârâre favorabilă.
În situația în care înscrisurile în baza cărora s-a născut creanța a cărei recuperare o urmăriți sunt suficiente pentru a demara direct executarea silită, avocatul de recuperări creanțe vă poate reprezenta în această fază execuțională, fiind important de respectat îndeplinirea anumitor etape.
În concluzie, în procedura de recuperare creanțe este foarte important de respectat fiecare etapă în parte, de urmărit realizarea tuturor pașilor necesari, în ordinea corectă și cu respectarea termenilor legali.
Costurile generate de angajarea unui avocat de recuperări creanțe vor fi recuperate de la debitor în același timp cu datoria urmărită.
Nerespectarea anumitor cerințe legale poate avea ca și consecință fie întârzierea recuperării creanței, fie îi poate oferi debitorului timpul necesar în care să își miscșoreze patrimoniul din care urma să vă îndestulați creanța, fie chiar să pierdeți șansa de a recupera vreodată creanța.
Pentru aceste motive vă recomandăm să apelați cu încredere la serviciile unui profesionist, un avocat specializat în recuperări creanțe, care prin experiența lui va minimiza riscurile și va optimiza câștigul.
Echipa noastră de avocați specializați în recuperări de creanțe vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

SUCCESIUNEA ◦ REGULI ȘI EXCEPȚII
Succesiunea este modul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.
Dezbaterea procedurii succesorale se realizează la notar, în situația în care moștenitorii se înțeleg, sau litigios, în fața instanței de judecată, dacă există neînțelegeri între moștenitori.
În această a doua situație, în care apar neînțelegeri între moștenitori și succesiunea nu se poate dezbate notarial, este necesar ajutorul unui avocat specializat în succesiuni.
În cuprinsul Codului Civil se regăsesc atât reglementări generale, cât și reglementări speciale privind calitatea de moștenitor, întinderea drepturilor care li se cuvin moștenitorilor și reglementări privind masa succesorală.
Parcurgerea labirintului legislativ ce vizează succesiunea este dificil de realizat fără îndrumare de specialitate.
Un avocat specializat în succesiuni vă poate aduce lămuririle necesare și vă poate reprezenta interesele în fața instanței, unde pe lângă cunoștiințele specifice succesiunii trebuie stăpânite și cunoștiințele procedurale specifice unui astfel de litigiu.
Moștenirea este de două feluri: cea legală care stabilește prin dispoziții legale reguli clare privind drepturile rudelor defunctului și soțului supraviețuitor și moștenirea testamentară, prin care defunctul își exprimă dorința cu privire la persoanele care îl vor moșteni și cu privire la averea pe care o lasă moștenire.
Un avocat de succesiuni cunoaște însă aspecte care trebuie avute în vedere, care trebuie aduse la cunoștința instanței.
La culegerea moștenirii participă întotdeauna soțul supraviețuitor alături de rudele defunctului.
Rudele sunt împărțite în patru categorii, iar drepturile acestora diferă de la o categorie la alta.
Astfel, există clasa descendenților (copii, nepoți, strănepoți, etc.), clasa ascendenților privilegiați (părinții), clasa colateralilor privilegiați (frații și surorile) și clasa colateralilor ordinari (unchi, mătuși, verișori).
Soțul moștenește alături de fiecare categorie de rude în parte, însă cota soțului diferă în funcție de categoria de rude cu care vine în concurs pentru că cele patru categorii vin la moștenire în ordine, existența unei categorii excluzându-le pe cele ulterioare.
Avocatul de succesiuni poate urmări și poate lămuri toate aceste aspecte astfel încât drepturile dumneavoastră să fie respectate.
În ceea ce privește moștenirea testamentară, aceasta implică existența unui testament prin care o persoană își împarte averea după cum dorește, însă avocatul de succesiuni cunoaște limitele în care testatorul poate dispune de averea sa, cu respectarea limitelor stabilite de lege pentru o categorie specială de moștenitori, și anume moștenitorii rezervatari.
Moștenitorii rezervatari sunt o categorie de moștenitori cărora legea le stabilește o parte din patrimoniul defunctului, numită rezervă succesorală, chiar în contra dispozițiilor testamentare.
Moștenitorii rezervatari sunt soțul supraviețuitor, descendenții și părinții și ei vin la moștenire chiar contrar dispozițiilor testamentare dacă testamentul a fost întocmit cu nesocotirea rezervei succesorale.
Avocatul de succesiuni cunoaște care este ordinea venirii la moștenire, care este cota de participare și dacă testamentul este anulabil sau nu.
După cum am arătat, dispozițiile legale privind modalitatea concretă de dezbatere a succesiunii reprezintă un labirint juridic, greu de parcurs fără ajutor de specialitate deoarece fără experiența unui avocat succesiuni se pot pierde drepturi garantate de lege, dar nevalorificate în contextul unui litigiu.
De asemenea, în cazul unui litigiu este important de cunoscut că sunt aplicabile și anumite dispoziții specifice procedurale, termene de respectat, excepții de invocat.
Toate aceastea pot fi realizate în mod profesionist doar cu ajutorul unui avocat specializat în succesiuni.
Echipa noastră de avocați specializați în Drept Succesoral vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

PUNCTAJUL TRAUMATOLOGIC
În data de 7 septembrie 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul Președintelui ASF și al Ministrului Sănătății nr. 1/2293/2022 privind stabilirea despăgubirii pentru persoanele care au suferit în urma accidentelor auto.
Emiterea acestui Ordin este așteptată încă de la intrarea în vigoare a Legii nr.132/2017 (12.06.2017) care la art.22 alin.5 lit. (a) prevede că: „Stabilirea despăgubirii pe cale amiabilă se realizează pe baza următoarelor criterii generale de evaluare: a) despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor se stabilesc prin ordin comun emis de Ministerul Sănătăţii şi A.S.F., în baza punctajului comunicat de Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti.”
Intrarea în vigoare a Ordinului nr.1/2293/2022 creează premisele pentru aplicabilitate în cadrul regularizării dosarelor de daună RCA a dispozițiilor art.22 din Legea nr.132/2017 referitoare la criteriile generale de evaluare a despăgubirilor datorate victimelor accidentelor rutiere de către asigurătorii din România care practică asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie.
Anexa la Ordinul nr.1/2293/2022 conține „Punctajul traumatologic în caz de vătămare a integrității corporale și a sănătății persoanelor în urma producerii accidentelor de autovehicule”.
Necesitatea elaborării acestui punctaj s-a născut din necesitatea de a oferi asigurătorului RCA o bază de calcul a despăgubirii, care să prezinte anumite elemente de obiectivitate, în condițiile în care în legislația din România nu se regăsește niciun criteriu de comensurare a întinderii prejudiciului corporal. Daunalitatea asociată punctajului se referă numai la atingerile ce se produc în plan personal, nepatrimonial. Cu alte cuvinte, acest punctaj ajută doar la calculul daunelor morale asociate vătămării corporale.
Dezideratul urmărit la emiterea Ordinului nr.1/2293/2022 este acela de a cuantifica cu ajutorul acestui punctaj gradul în care este afectată capacitatea individului de a funcționa normal în societate. Cu cât acest punctaj va reflecta mai exact măsura în care sănătatea și integritatea corporală a victimei a fost afectată, cu atât mai adecvată va fi despăgubirea prin mijloace bănești a prejudiciului corporal suferit.
Cu toate acestea, Legea nr.132/2017 prin art.22 alin. 1 litera (c) valoarea unui punct traumatic, prin raportare la dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului, realizând în acest fel o corelație între nivelul compensării suferințelor fizice și psihice indurate de victimă și nivelul de trai al țării de origine. Corelația cu acest element extrinsec încalcă principiul reglementat în art. 14 CEDO, respectiv garantarea nediscriminării. De asemenea, vine în contradicție cu dispozițiile considerentului nr.20 al Directivei 2009/103/CE: „Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității.”
Este imperios necesar ca expertul evaluator să aibă o poziție neutră, să efectueze o estimare justă și completă a leziunilor posttraumatice și a eventualelor consecințe posttraumatice pe aparate și sisteme.
Pentru a asigura o aplicare cât mai adecvată a punctajului traumatologic la cazul concret, legiuitorul a prevăzut în Ordinul Nr.1/2293/2022, la art. 4 alin.1 obligativitatea examinării clinice a persoanei prejudiciate printr-o expertiză de evaluare în cadrul căreia sunt verificate acuzele prezentate, documentele doveditoare şi se identifică aspectele clinice şi paraclinice, morfologice şi funcţionale care sunt în legătură directă de cauzalitate cu accidentul de vehicule.
Totuși, legea nu prevede condițiile în care se va efectua acest examen clinic, ce condiții trebuie să îndeplinească locația respectivă sau dacă expertul evaluator se poate deplasa la locuința victimei.
Deși examenul clinic este absolut necesar pentru o corectă identificare a persoanei prejudiciate corporal, în practică această cerință va îngreuna și va întârzia procedura de evaluare, mai ales în cazul persoanelor grav vătămate, imobilizate la pat sau cu mobilitate redusă, cărora le va fi greu sau chiar imposibil să se prezinte la sediul expertului evaluator. În plus, dacă va opta pentru obținerea la inițiativa sa a Raportului de evaluare de medicină de asigurări va fi nevoit să achite costurile aferente, pe care – în lipsa unei reglementări exprese – nu va avea posibilitatea de a le recupera pe cale amiabilă, odată cu încasarea despăgubirii.

CRIMINALITATEA “GULERELOR ALBE” (WHITE COLLAR CRIMINALITY)
Criminalitatea gulerelor albe se referă la infracțiuni motivate financiar săvârșite de persoane cu un statut social bine determinat, demnitari, oameni de afaceri.
Corupția este un fenomen social apărut încă din cele mai vechi timpuri, fiind unul dintre cele mai grave tipuri de folosire abuzivă a funcției deținute.
Corupția nu înseamnă numai darea de mită, luarea de mită, traficul de influență sau primirea de foloase necuvenite, ci include și rețele de indivizi, grupuri și organizații între care există anumite legături prin care sunt realizate interese comune.
Corupția s-a dezvoltat în mai multe ramuri de activitate, cuprinzând astăzi sistemul administrației publice, sistemul politic cât și domeniul afacerilor.
Conceptul de lucrător cu gulere albe derivă mai degrabă din sociologie decât din criminologie.
În sociologie, un lucrător cu gulere albe este, în general, un angajat administrativ.
Utilizarea termenului de “crimă cu gulere albe” este oarecum contrară utilizării termenului de “muncitor cu guler alb”, deoarece conceptul se referă în mod explicit la infractorii cu statut social relativ ridicat.
“Criminalitatea cu gulere albe” ar putea fi mai bine descris astăzi în termenii conceptului de “criminalitate corporativă”.
Deși la început termenul avea un sens restrâns, acesta a evoluat către criminalitatea profesionala, concept care se refera la toate activitățile ilicite orientate spre profit, realizate prin mijlocirea sau in legatura cu profesia făptuitorului.
În știința criminologică, însă, termenul rămâne ambiguu și controversat.
Criminalitatea ,,gulerelor albe” se produce cel mai frecvent, prin prezentarea eronată a situației financiare a întreprinderilor, prin manipularea bursei și mituirea persoanelor publice în scopul de a asigura contracte avantajoase, prin mita care se dă pentru realizarea unor tranzacții comerciale, deturnarea de fonduri financiare și folosirea lor în alte scopuri ce vizează încălcarea legii, cât și practicarea pe scară largă a bancrutei frauduloase.
Investigarea cazurilor din sfera „white collar” sunt de o complexitate extrem de ridicată, cele mai des întâlnite infracțiuni fiind corupția publică, spălarea banilor, frauda corporativă, frauda de valori mobiliare și mărfuri, frauda ipotecară, frauda instituțiilor financiare, frauda bancară și delapidarea „încălcări ale legii electorale, fraude de marketing în masă și fraudă în domeniul sănătății.
Activitatea de urmărire penală desfășurată în cercetarea infracțiunilor din sfera „white collar” integrează analiza informațiilor, cu investigații asupra activităților criminale.
În țara noastră, majoritatea infracțiunilor ce intră sub incidența acestui concept sunt: luarea de mită prevăzută de art. 289 Cod Penal și darea de mită prevăzută de art. 290 Cod Penal, traficul de influență prevăzută de art. 291 Cod Penal și cumpărarea de influență prevăzută de art. 292 Cod Penal, evaziunea fiscală, cât și spălarea banilor.
De cele mai multe ori aceste infracțiuni sunt săvârșite de către oameni politici cu funcții înalte în aparatul de stat precum și de oameni de afaceri.

ASIGURĂRILE AUTO ȘI DESPĂGUBIRILE ACORDATE ÎN URMA ACCIDENTELOR RUTIERE
Comisia Europeană a publicat politica UE pentru siguranță rutieră 2021-2030, o strategie integrată de măsuri ce urmărește să înjumătățească numărul deceselor și vătămărilor corporale grave din Europa până în anul 2030.
La nivelul Uniunii Europene, Suedia are cea mai mică incidență a victimelor din accidente rutiere (18 victime la 1 milion de locuitori) în timp ce România are rată cea mai mare (85 de decese la 1 milion de locuitori), deși între 2010 și 2020, numărul deceselor cauzate de accidente rutiere în Europa a scăzut cu 36%.
Prin urmare, frecvența ridicată a accidentelor grave ne determină să fim foarte atenți la drepturile victimelor accidentelor rutiere, la normele RCA și la Codul Rutier, legislație ce este în continuă schimbare și care este greu de urmărit fără asistența de specialitate a unui avocat specializat în accidente rutiere.
Totodată, conducerea vehiculelor care nu sunt asigurate reprezintă o problemă tot mai mare în UE.
În situația mai puțin plăcută în care ați fost victima unui accident rutier și ați suferit daune auto sau diverse vătămări, cunoașterea drepturilor de care beneficiați este deosebit de importantă astfel că este necesar să apelați la un avocat de daune auto și despăgubiri vătămare, la un avocat care cunoaște foarte bine domeniul asigurărilor (RCA și CASCO), care să vă îndrume și care să vă ajute să obțineți repararea prejudiciilor suferite.
Accidentele rutiere se pot solda cu daune materiale, daune morale, cu vătămări corporale sau chiar cu decesul victimelor. Toate aceste daune trebuie să fie acoperite, plătite de asigurătorul de răspundere civilă auto (RCA), iar un avocat specializat în daune RCA cunoaște modalitățile optime prin care să determine asigurătorul să acopere prejudiciile suportate.
Despăgubirile constau în daune materiale (reparația sau înlocuirea autoturismului, cheltuieli cu refacerea sănătății, pierdere de venit etc.) și daune morale.
În cazul extrem de grav al decesului unui șofer sau pasager, persoanele apropiate acestuia pot, de asemenea, solicita despăgubiri. Și în această situație este de preferat să lăsați un avocat cu experiență în despăgubiri deces să se ocupe de toată birocrația și de rezolvarea tuturor aspectelor juridice.
În privința daunelor morale, în funcție de o lungă serie de criterii (cum ar fi numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite de medicul legist, gravitatea vătămării, consecințele acesteia în planul vieții dvs. sociale, familiale, profesionale), acestea se acordă de către asigurătorul RCA sau, în caz de neînțelegere cu acesta, de către instanța civilă sau penală. Astfel, dacă nu sunteți mulțumit de răspunsul asiguratorului RCA, un avocat daune RCA poate obține pentru dumneavoastră o despagubire echitabilă.
Asistența și consultanța juridică a unui avocat specializat în daune auto, cu experiență considerabilă în materie de asigurări auto, are un rol determinant în parcurgerea tuturor etapelor necesare astfel încât interesele victimelor accidentelor rutiere să fie protejate, iar despăgubirile obținute să fie la nivelul așteptărilor.
Demersurile necesar a fi parcurse sunt specifice fiecărei situații în parte, ceea ce reprezintă un motiv în plus pentru a apela la serviciile unui avocat specializat în daune auto, asigurări și despăgubiri accidente rutiere.
Experiența unui avocat specializat în daune auto, asigurări și despăgubiri accidente rutiere este esențială în obținerea reparațiilor pagubelor suferite.
Avocații specializați în reprezentarea victimelor accidentelor rutiere pot gestiona dosare simple sau dosare complexe, cu mai mulți vinovați, cu mai multe victime, asistând și reprezentând clienții inclusiv în fața instanțelor de judecată.
Este important ca victimele unui accident rutier sau moștenitorii acestora să își cunoască toate drepturile înainte de începerea oricărui demers, astfel că este de preferat să apelați la asistența juridică a unui avocat specializat încă din fazele incipiente ale producerii accidentului.
Oricât de neprevăzute și oricât de neplăcute sunt accidentele, acestea se întâmplă, iar compania de asigurări trebuie să răspundă pentru toate prejudiciile materiale și morale suferite.
Echipa noastră de avocați specializați în asigurări, daune auto și despăgubiri accidente rutiere vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA MARIJUANEI. În cât timp se elimină canabisul din organism?
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Drogurile au capacitatea de a induce o serie de simptome fizice și mentale ce variază în funcție de tipologia drogului ingerat. Diferențele dintre aceste substanțe se reflectă și în modul în care intră și ies din organism.
Timpul în care un drog este eliminat poate fi afectat de anumiți factori, spre exemplu metabolism, greutate corporală și hidratare, dar este afectat și de cantitatea și frecvența consumului de droguri.
Detectarea drogurilor se poate face într-o varietate de moduri, inclusiv sânge, urină, păr și respirație expirată.
Marijuana, cunoscută și sub denumirea de „iarbă”, este de obicei detectată în fluidele corporale până la 30 de zile după ultima sa utilizare. Ca și alte droguri, aceasta poate fi găsită și în păr timp de câteva luni. Cea mai lungă durată înregistrată a fost de 90 de zile. Marijuana (iarba) se depistează în urină după cum urmează:
- 3 zile pentru utilizatorii ocazionali;
- 5-7 zile pentru utilizatorii moderați;
- 10-15 zile pentru utilizatorii cronici;
- >30 zile pentru cei ce administrează mai multe doze pe zi.
Specificul acestui drog este că metaboliții rezultați au capacitatea de a se lega de moleculele de grăsime, crescând timpul de eliminare a acestora din organism.
Examenul urinei este cel mai frecvent utilizat în depistarea THC.
THC poate fi detectat la o perioadă mare de timp. Astfel, în sânge: 1-2 zile, în unele cazuri, până la 25 de zile. Pentru cei care consumă de mai multe ori pe zi, perioada de timp poate crește. După inhalare, poate fi detectat imediat; este distribuit în țesuturi, iar o parte va fi reabsorbită în sânge și metabolizată.
Cât durează să fie metabolizată marijuana?
Ingredientul activ este o substanță chimică numită THC, care este absorbită în sânge odată ce intră în organism. O parte din THC este stocat temporar în organe și în țesutul adipos. Din rinichi, THC este reabsorbit în sânge și metabolizat în ficat. Există peste 80 de metaboliți, dintre care doi sunt cei mai importanți: 11-OH-THC și THCCOOH. Testul caută prezența acestor metaboliți care rămân în organism mai mult decât THC în sine. Ele pot fi excretate prin urină și fecale.
Marijuana care este ingerată (mâncată) va rămâne mai mult timp în sistem, vârful atins fiind la 46 ore, în comparație cu cea care este fumată.
Tetrahidrocanabinolul (THC) este cea mai activă substanță și unul din constituenții principali ai plantei de marijuana (Cannabis Sativa). Acesta este conținut în variate părți ale plantei în cantități ce pot ajunge până la 12% din greutatea plantei.
THC conținut în cannabis este responsabil de principalele efecte psihoactive ale consumului de marijuana, influențează performanțele psihomotorii și determină afectarea capacității de a conduce autovehicule.
Administrarea THC prin fumat determină creșterea rapidă a concentrației sanguine a acestuia, asociată cu apariția efectelor psihoactive ale substenței, într-un interval cuprins între câteva secunde până la 10 minute. Concentrațiile sanguine ale THC-ului încep să scadă rapid, până la 80% în 30 minute, după administrarea (încetarea fumatului), însă efectele psihoactive se pot menține până la 4-6 ore.
Timpul de înjumătățire plasmatic al THC variază între 20 și 57 de ore pentru utilizatorii ocazionali și 3-13 zile pentru uzul frecvent.
Circa 40% din doză este eliminată în primele 72 de ore de la consum pe cale digestivă și 30% pe cale renală.
Pe parcursul fumatului de cannabis, mucoasă orală este expusă la concentrații crescute de THC, reprezentând un depozit din care se eliberează cantități de THC în salivă, pe parcursul a mai multor ore după oprirea fumatului, fiind responsabilă pentru pozitivarea rezultatului drugtest.
Conform literaturii de specialitate, afectarea capacității de a conduce autovehicule pe drumurile publice nu este atât de mult relaționată cu concentrațiile sanguine de THC, precum este cu concentrațiile sanguine de alcool etilic. Proporția indivizilor ce prezintă o afectare severă a funcțiilor psihomotorii crește direct proporțional cu concentrațiile sanguine de THC, dar rata de creștere este mult mai mică decât în cazul alcoolului etilic.
Primele semne de afectare a capacității de a conduce autovehicule au fost depistate la concentrații sanguine ale THC începând cu 2ng/ml (3,8 ng/ml concentrație plasmatică), depinzând de o serie de factori care variază de la persoană la persoană, precum și de frecvența cu care consumă cannabis.
Echipa noastră de avocați specializați în Drept Penal vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE

