Author: AVRAM, AVRAM & STROE

În 14 ianuarie 2021 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii falimentului pronunțată de Tribunalul București în dosarul 8080/3/2020, astfel că presoanele care dețin creanțe împotriva societății CERTASIG – Societate de Asigurare și Reasigurare – S.A.  au la dispoziție 90 de zile, respectiv până la data de 15.04.2021, să formuleze cereri de acordare a despăgubirilor către Fondul de Garantare a Asiguraților. Important de reținut este că în cazul nerespectării acestui termen, creditorii societății sunt sancționați cu decăderea din dreptul de a solicita despăgubirea cuvenită.

Fondul este în măsura să efectueze plăți în limita unui plafon maxim de 450.000 RON pentru fiecare creditor de asigurare.

Societatea CertAsig a activat pe piața de asigurări dedicate segmentului Corporate, având o cotă de 0,72% din piață. În 19 februarie 2020, Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (A.S.F.) a decis retragerea autorizatiei de functionare a societatii CertAsig întrucât nu și-a restabilit în termenul legal cerințele minime de capital.

Cine este creditor de asigurare?

• persoana asigurată
• beneficiarul asigurării
• persoana păgubită

Într-o decizie recentă, Judecătoria Sectorului 5 București a confirmat interpretarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto în sensul că asigurătorul RCA datorează penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de la data respingerii nejustificate a dosarului de daună.

Instanța în mod corect și în conformitate cu practica în această materie a reținut că „O altă interpretare ar încuraja asigurătorul RCA de a formula obiecțiuni neîntemeiate, doar pentru a proroga în mod nejustificat momentul de început al termenului de plată a despăgubirilor și a penalităților de întârziere, adică până după primirea hotărârii judecătorești definitive de obligare a sa la plata despăgubirii , toate acestea deși în discuție este un prejudiciu cert.”

În speță, despăgubirea cuvenită reclamantului a fost achitată parțial de asigurătorul RCA.

Instanța a reținut că: „În ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, instanța constată faptul că aceasta se realizează în conformitate cu dispozițiile Legii nr.132/2017, precum și cu cele ale Normei A.S.F. nr.20/2017 privind asigurările auto din România (în continuare, Norma A.S.F. nr.20/2017 , în vigoare din 01.08.2017 ), normă aplicabilă în timp, prin raportare la data producerii evenimentului rutier, din 26.08.2017.

Or, stabilirea despăgubirilor instanța constată faptul că se realizează în conformitate cu dispozițiile art.14 din Legea nr.132/2017 (la care face trimitere art.22 alin.1 ), potrivit cărora “despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice ” ( art.14 alin.1 ), iar “valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată ” ( art.14 alin.3 ), despăgubiri care se acordă inclusiv “ în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul ” ( art.14 alin.9 ).

Cu precizarea că “stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic ”, astfel cum prevăd dispozițiile art.22 alin.6 din Legea nr.132/2017.

Or, în această din urmă situație, de stabilire parțială a despăgubirii pe cale judecătorească se găsesc și părțile din prezenta cauză, pentru diferența de despăgubire, de 4.609,47 lei c/val jantă dreapta spate înlocuită, societatea pârâtă învederând faptul că ar fi fost corectă soluția tehnică de revopsire a reperului jantă dreapta spate, iar nu de înlocuire , apărare neîntemeiată, astfel cum rezultă din concluziile expertului judiciar numit în cauză, A____ I___ M_____, exprimate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară specializarea autovehicule , existent la filele 145-149 din dosar, expert care a constatat, în mod întemeiat, faptul că soluția tehnică adoptată de unitatea service reparatoare cu privire la janta dreapta spate este corectă, întrucât lipsa de material evidențiată pe muchia unei spițe nu poate fi compensată prin revopsire, ci doar prin înlocuire cu piesa nouă, în condițiile în care, totodată, revopsirea nu ar putea asigura refacerea muchiei spiței la unghiul constructiv de 90 ⁰ .

Or, reclamantul a probat nivelul pagubei suferite, inclusiv pentru diferența de 4.609,47 lei , pe care diferență societatea pârâtă nu a achitat-o, notificând reclamantul în sens negativ pentru această diferență, la data de 25.10.2017 (fila 63), notificare prin care societatea pârâtă a formulată obiecțiuni neîntemeiate, sens în care se impune ca societatea pârâtă să plătească, pe lângă debitul principal, a sumei reprezentând penalitățile de întârziere, de 0,2% pe zi de întârziere, prin raportare la debitul principal, de 4.609,47 lei , începând cu data de 07.11.2017, până la data plății efective a debitului principal sus-arătat, respingând, în rest, ca neîntemeiată cererea.

Iar aceasta, prin expirarea unui termen de 10 zile calculat de la data formulării de obiecțiuni neîntemeiate față de cererea de avizare, obiecțiuni din cuprinsul notificării emise la data de 25.10.2017, societatea pârâtă trebuind a fi efectuat plata cel târziu până la data de 06.11.2017, toate acestea în conformitate cu dispozițiile art.21 alin.4 din Legea nr.132/2017 , conform cărora “despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a)”, prin formularea de obiecțiuni neîntemeiate societatea pârâtă neputând beneficia de cea de a doua situație reglementată prin art.21 alin.4, și anume, de a avea un termen de plată de 10 zile calculat “ de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă ”, care ar trebui să vizeze exclusiv situația în care asigurătorul RCA a formulat obiecțiuni întemeiate, sens în care a fost necesară intervenția instanței pe aspectul semnalat.

Pe cale de consecință, momentul de început al termenului de plată pentru asigurătorul care acceptă oferta de despăgubire ar trebui să fie același cu cel pentru asigurătorul care nu acceptă în mod nejustificat oferta de despăgubire , adică de 10 zile de la data notificării asiguratului cu privire la suma propusă/acceptată (neacceptată în mod neîntemeiată) la plată, precum notificarea emisă în prezenta cauză la data de 25.10.2017 (fila 63).

O altă interpretare ar încuraja asigurătorul RCA de a formula obiecțiuni neîntemeiate, doar pentru a proroga în mod nejustificat momentul de început al termenul ui de plată a despăgubirilor și a penalităților de întârziere, adică până după primirea hotărârii judecătorești definitive de obligare a sa la plata despăgubiri i , toate acestea deși în discuție este un prejudiciu cert , după cum se va arăta în continuare.

Astfel, condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului sunt în număr de două: caracterul cert al prejudiciului (condiția 1) și ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă (condiția 2).

Or, întrucât un prejudiciu cert presupune un prejudiciu sigur, atât în ceea ce privește existența lui , cât și în privința posibilității sale de evaluare , condiția certitudinii prejudiciului nu se referă și la cuantumul său , aspect care, odată contestat, poate fi apreciat de către instanță, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, care este deci o a doua condiție a prejudiciului, distinctă de cea a certitudinii. În majoritatea cazurilor, obiecțiunile neîntemeiate ale asigurătorului RCA se referă tocmai la cuantumul prejudiciului, deci al despăgubirii pe care o datorează, fiind necontestat că prejudiciul este cert, asigurătorul RCA susținând că el este mai mic decât cel solicitat de unitatea service reparatoare.

Pe cale de consecință, prejudiciul fiind cert (condiția 1), aspectul contestat fiind doar cuantumul acestuia (condiția 2), considerăm că penalitățile de întârziere ar trebui să înceapă să curgă tot conform ipoteze i în care asigurătorul RCA nu are obiecțiuni, acceptând la plată oferta de despăgubire , instanța nefăcând decât să stabilească care este cuantumul prejudiciului, deci al despăgubirii datorate de către asigurătorul RCA, prin raportare la care se calculează penalitățile de întârziere.”

http://www.rolii.ro/hotarari/5d4395d5e49009f81600002b

„Ghidul pentru soluționarea daunelor morale” (S. Greacean, M.Necrelescu, Ed. UNSICAR, 2012) este redactat sub egida și cu finanțarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, asociație constituită din societățile de asigurare abilitate să comercializeze asigurări RCA în România (în prezent, F.P.V.S. este o direcție a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România).

Prin urmare, o persoană juridică de drept privat ce este finanțată din contribuțiile asigurătorilor emite o „lucrare” ce își propune să cuantifice suma medie acordată cu titlu de daune morale de anumite instanțe din România.

Lucrarea are nenumărate carențe:

• Sursa jurisprudenței folosite este portalul Jurindex (http://www.jurisprudenta.org/) portal în care, în mod evident, nu sunt încărcate toate hotărârile judecătorești din România, iar modalitatea de selecție a acestora depinde de factori subiectivi ce nu sunt cunoscuți sau explicați (portalul conține în total doar 233.921 de hotărâri în condițiile în care numai în anul 2017, spre exemplu, au fost pronunțate 2.184.678 de hotărâri judecătorești în România potrivit statisticilor C.S.M.);
• A fost utilizată media aritmetică a sumelor acordate cu titlu de daune morale ca urmare a vătămării corporale în doar 621 de cazuri, fără a explica de ce acest număr are relevanță statistică, dacă este reprezentativ pentru fenomenul studiat;
• Nu sunt avute în vedere pretențiile reclamanților/părților civile în fiecare caz;
• Nu sunt indicate în mod explicit limitele acestei cercetări, respectiv faptul că reprezintă nici mai mult nici mai puțin decât o mostră aleatorie a fenomenului studiat.

„Ghidul FPVS” nu este izvor de drept, prin urmare nu poate constitui o bază de fundamentare a unei hotărâri judecătorești. Dacă o lucrare de specialitate ce prezintă grave carențe de transparență metodologică după cum am arătat, influențează o autoritate publică, un asigurător de răspundere civilă ori instanța de judecată în soluția sa, putem afirma că art.6 din C.E.D.O. a fost încălcat. Această lucrare nu poate aspira la titlu de lucrare științifică deoarece nu îndeplinește condițiile necesare și suficiente în acest sens și nici la acela de compendiu de practică judiciară, care e de regulă editat sub egida unei instanțe judecătorești sau sub îndrumarea unor juriști iluștrii și are cu totul alte criterii de selecție decât cele utilizate de autorii acestei lucrări.

Cuantificarea daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice agreate printr-o procedură internă a asigurătorului RCA, a Fondului de Garantare a Asiguraților ori a B.A.A.R. (F.P.V.S.) și bazată pe „Ghidul F.P.V.S.” nu–și găsește rostul nici în contextul legal național, care reglementează materia asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie (astfel de criterii nu se regăsesc în vreo normă legală aplicabilă pe teritoriul României) și nici  în contextul politico-juridic al României în anul 2019, având în vedere dispozițiile considerentului nr.20 al Directivei 2009/103/CE: „Victimelor accidentelor de circulație cauzate de  autovehicule  ar  trebui   să   li   se   garanteze  un   tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității.”

Utilizarea unor astfel de criterii de apreciere a prejudiciului moral se caracterizează prin rigiditate și grad scăzut de adaptare a soluţiilor la diferitele cazuri din practică, ce prezintă fiecare în parte elemente specifice.

Explicaţia rezidă în varietatea şi diversitatea modului în care diferite persoane reacționează în mod diferit la traumă. Prin folosirea unor astfel de practici se dorește crearea unor șabloane și standardizarea unor importante valori ale societății, respectiv viața, integritatea corporală, sănătatea. În plus, realizarea unor tipare stas și cuantificarea generică a vieții sau integrității corporale a persoanelor printr-un „prag valoric” stabilit printr-o „procedură internă” reprezintă o dovadă supremă de cinism. Existența unui mercurial al vieții sau al morții ori al vătămărilor corporale constituie în sine un fapt imoral și nu poate fi avut în vedere către un asigurător RCA, o autoritate publică ori de către instanță de judecată.

În materia daunelor morale nu pot exista astfel de “praguri valorice“, simpla existență a acestora încălcând cele mai elementare valori ale societății moderne, atât norme morale, cât și de drept. Răspunderea civilă delictuală ce stă la baza soluționării acestui tip de prejudicii (art. 1357 și art.1391 Cod civil) presupune o reparație/compensare integrală, o evaluare personalizată a fiecărei situații în parte.

În primul rând, persoanele păgubite ar trebui să își preconstituie dovezi privind producerea evenimentului (fotografii efectuate la fața locului imediat după eveniment, fotografii cu avariile și cu arborele căzut). Apoi, urmează sesizarea poliției rutiere – biroul accidente ușoare pentru obținerea autorizației de reparație a autovehiculului. Poliția va menționa denumirea reperelor avariate și cauza avarierii acestora.

Apoi, urmează etapa evaluării prejudiciului. Persoanele păgubite ar trebui să se adreseze unei unități service autorizate pentru evaluarea daunei. Apoi, trebuie formulată o cerere de despăgubire către persoana responsabilă.

Persoana care răspunde pentru paza juridică a arborilor și implicit pentru repararea prejudiciului, trebuie determinată în funcție de locul de amplasare a acestora.

Dacă este vorba despre un arbore situat într-o proprietate privată, atunci proprietarul imobilului-teren este răspunzător de prejudiciul creat prin intermediul acestuia.

Dacă este vorba despre arbori situați pe domeniul public în Mun. București, de principiu, Municipiul București (Unitate administrativ teritorială) este proprietarul arborilor, răspunzând pentru prejudiciul creat de aceștia în calitate de paznic juridic. Cu toate acestea, paza juridică este transferată prin Hotărâri ale Consiliului Local către Administrația Domeniului Public din fiecare Sector. Spre exemplu, potrivit art.1 alin.2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Domeniului Public Sector 2 „În conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr.10/25.01.2001, ADP Sector 2 are ca obiectiv următoarele : asigură întreținerea și curățenia spațiilor verzi, amenajarea și reamenajarea lor, plantarea materialului dendro-floricol și întreținerea străzilor secundare, intrări și alei conform reglementărilor legale în vigoare.” (Regulament ADP S2)

Potrivit art.30 din Regulamentul de organizare și funcționare al ADP Sector 2 aprobat prin HCL Sector 2 nr.219/21.11.2016, aceasta are în atribuții, printre altele, întreținerea spațiilor verzi, toaletarea și defrișarea arborilor din spațiile verzi. Art. 12 din Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor instituie o serie de obligații în sarcina administratorilor spațiului verde, cum ar fi obligarea acestora „… să realizeze măsuri de întreținere a acestora” „…obligația să asigure măsurile privind siguranţa persoanelor care pot fi afectate de ruperile şi desprinderile arborilor şi elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare”.

În cazul în care arborele se află pe zona care separă sensurile de circulație: potrivit art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în cazul producerii unui accident ca urmare a stării tehnice a drumului public, administratorul drumului public răspunde contravenţional, civil sau penal. Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor publice, străzile sunt drumuri publice din interiorul localităţilor, iar conform art. 19 alin. 1 din același act normativ, zona străzilor include şi spaţiile verzi care separă sensurile de circulaţie.

Astfel, persoana ce are paza juridică a arborilor trebuie determinată de la caz la caz, în funcție de locul de amplasare al arborelui căzut, aceasta fiind cea care poate fi chemată în judecată în cazul în care soluționarea amiabilă eșuează.