Activitățile curente de muncă generează întotdeauna riscuri
În domeniul protecției muncii, vă sfătuim să vă protejați de aceste riscuri prin consultarea unui avocat specializat înainte să apară premisele unei întâmplări nefericite.
Neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă
Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor.
Vătămare sau deces la locul de muncă. Despăgubiri accidente de muncă
Dacă sunteți angajat și ați suferit un prejudiciu din culpa angajatorului, aveți dreptul la despăgubiri.
În cazul în care sunteți victima unui accident de muncă, ori o rudă apropiată în cazul unui deces provenit în timpul muncii, valorificarea drepturilor dvs. este posibilă în cazul în care nu au fost respectate normele de protecție a muncii de către angajator. Noi vă vom ajuta în evidențierea normelor încălcate și în obținerea despăgubirilor cuvenite.
În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă câştigul din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.
În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. (Daune morale)
Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu. Cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătăţii victimei sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.
Asigurarea de răspundere profesională. Accidente de muncă. Culpa profesională. Răspunderea antreprenorului
Orice activitate comercială presupune riscuri. În cazul unei erori sau al unui accident este important să vă cunoașteți drepturile în relația cu asigurătorul dumneavostră de răspundere civilă. Dacă sunteți angajat și ați suferit un prejudiciu din culpa angajatorului, aveți dreptul la despăgubiri. Totodată, dacă practicați o profesie liberală, asigurarea de răspundere vă protejează de riscuri în limita sumei asigurate. Apelați la un avocat specializat în domeniul asigurărilor pentru a vă spori șansele unui rezultat favorabil în relația cu asigurătorul de răspundere.
Totodată, în cazul producerii unui risc, informațiile disponibile pot fi confuze și de multe ori contradictorii. De aceea, pentru gestionarea cât mai fluentă a cazului, este necesar să apelați la experiența și know-how-ul unei echipe care vă poate ghida către cel mai bun rezultat.
CONTACTEAZĂ-NE