Statul Român și-a asumat responsabilitatea retrocedării în natură a imobilelor naționalizate de regimul comunist în perioada 1945 – 1989. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, legea prevede dreptul la despăgubiri. Calculul se efectuează în baza grilei notariale valabile în anul 2013. Dacă sunteți o persoană îndreptățită la despăgubiri în baza Legii 10/2001 sau a Legii 18/1991, vă putem spriji în obținerea măsurilor reparatorii ce vi se cuvin. În ultimii ani, ne-am reprezentat cu succes clienții în fața autorităților locale, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății și instanțelor judecătorești, contribuind la aplicarea corectă și rapidă a legislației în materia retrocedărilor. Contactați-ne pentru a beneficia de opinia juridică a unor specialiști.