Ce să faceți în cazul avarierii autoturismului prin căderea arborilor
În primul rând, persoanele păgubite ar trebui să își preconstituie dovezi privind producerea evenimentului (fotografii efectuate la fața locului imediat după eveniment, fotografii cu avariile și cu arborele căzut). Apoi, urmează sesizarea poliției rutiere – biroul accidente ușoare pentru obținerea autorizației de reparație a autovehiculului. Poliția va menționa denumirea reperelor avariate și cauza avarierii acestora.
Apoi, urmează etapa evaluării prejudiciului. Persoanele păgubite ar trebui să se adreseze unei unități service autorizate pentru evaluarea daunei. Apoi, trebuie formulată o cerere de despăgubire către persoana responsabilă.
Persoana care răspunde pentru paza juridică a arborilor și implicit pentru repararea prejudiciului, trebuie determinată în funcție de locul de amplasare a acestora.
Dacă este vorba despre un arbore situat într-o proprietate privată, atunci proprietarul imobilului-teren este răspunzător de prejudiciul creat prin intermediul acestuia.
Dacă este vorba despre arbori situați pe domeniul public în Mun. București, de principiu, Municipiul București (Unitate administrativ teritorială) este proprietarul arborilor, răspunzând pentru prejudiciul creat de aceștia în calitate de paznic juridic. Cu toate acestea, paza juridică este transferată prin Hotărâri ale Consiliului Local către Administrația Domeniului Public din fiecare Sector. Spre exemplu, potrivit art.1 alin.2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Domeniului Public Sector 2 „În conformitate cu Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr.10/25.01.2001, ADP Sector 2 are ca obiectiv următoarele : asigură întreținerea și curățenia spațiilor verzi, amenajarea și reamenajarea lor, plantarea materialului dendro-floricol și întreținerea străzilor secundare, intrări și alei conform reglementărilor legale în vigoare.” (Regulament ADP S2)
Potrivit art.30 din Regulamentul de organizare și funcționare al ADP Sector 2 aprobat prin HCL Sector 2 nr.219/21.11.2016, aceasta are în atribuții, printre altele, întreținerea spațiilor verzi, toaletarea și defrișarea arborilor din spațiile verzi. Art. 12 din Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor instituie o serie de obligații în sarcina administratorilor spațiului verde, cum ar fi obligarea acestora „… să realizeze măsuri de întreținere a acestora” „…obligația să asigure măsurile privind siguranţa persoanelor care pot fi afectate de ruperile şi desprinderile arborilor şi elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare”.
În cazul în care arborele se află pe zona care separă sensurile de circulație: potrivit art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în cazul producerii unui accident ca urmare a stării tehnice a drumului public, administratorul drumului public răspunde contravenţional, civil sau penal. Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor publice, străzile sunt drumuri publice din interiorul localităţilor, iar conform art. 19 alin. 1 din același act normativ, zona străzilor include şi spaţiile verzi care separă sensurile de circulaţie.
Astfel, persoana ce are paza juridică a arborilor trebuie determinată de la caz la caz, în funcție de locul de amplasare al arborelui căzut, aceasta fiind cea care poate fi chemată în judecată în cazul în care soluționarea amiabilă eșuează.