Asigurarea RCA. Daune auto. De când sunt datorate penalitățile de întârziere?
Într-o decizie recentă, Judecătoria Sectorului 5 București a confirmat interpretarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto în sensul că asigurătorul RCA datorează penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de la data respingerii nejustificate a dosarului de daună.
Instanța în mod corect și în conformitate cu practica în această materie a reținut că „O altă interpretare ar încuraja asigurătorul RCA de a formula obiecțiuni neîntemeiate, doar pentru a proroga în mod nejustificat momentul de început al termenului de plată a despăgubirilor și a penalităților de întârziere, adică până după primirea hotărârii judecătorești definitive de obligare a sa la plata despăgubirii , toate acestea deși în discuție este un prejudiciu cert.”
În speță, despăgubirea cuvenită reclamantului a fost achitată parțial de asigurătorul RCA.
Instanța a reținut că: „În ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, instanța constată faptul că aceasta se realizează în conformitate cu dispozițiile Legii nr.132/2017, precum și cu cele ale Normei A.S.F. nr.20/2017 privind asigurările auto din România (în continuare, Norma A.S.F. nr.20/2017 , în vigoare din 01.08.2017 ), normă aplicabilă în timp, prin raportare la data producerii evenimentului rutier, din 26.08.2017.
Or, stabilirea despăgubirilor instanța constată faptul că se realizează în conformitate cu dispozițiile art.14 din Legea nr.132/2017 (la care face trimitere art.22 alin.1 ), potrivit cărora “despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice ” ( art.14 alin.1 ), iar “valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată ” ( art.14 alin.3 ), despăgubiri care se acordă inclusiv “ în cazul în care conducătorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul ” ( art.14 alin.9 ).
Cu precizarea că “stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic ”, astfel cum prevăd dispozițiile art.22 alin.6 din Legea nr.132/2017.
Or, în această din urmă situație, de stabilire parțială a despăgubirii pe cale judecătorească se găsesc și părțile din prezenta cauză, pentru diferența de despăgubire, de 4.609,47 lei c/val jantă dreapta spate înlocuită, societatea pârâtă învederând faptul că ar fi fost corectă soluția tehnică de revopsire a reperului jantă dreapta spate, iar nu de înlocuire , apărare neîntemeiată, astfel cum rezultă din concluziile expertului judiciar numit în cauză, A____ I___ M_____, exprimate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară specializarea autovehicule , existent la filele 145-149 din dosar, expert care a constatat, în mod întemeiat, faptul că soluția tehnică adoptată de unitatea service reparatoare cu privire la janta dreapta spate este corectă, întrucât lipsa de material evidențiată pe muchia unei spițe nu poate fi compensată prin revopsire, ci doar prin înlocuire cu piesa nouă, în condițiile în care, totodată, revopsirea nu ar putea asigura refacerea muchiei spiței la unghiul constructiv de 90 0 .
Or, reclamantul a probat nivelul pagubei suferite, inclusiv pentru diferența de 4.609,47 lei , pe care diferență societatea pârâtă nu a achitat-o, notificând reclamantul în sens negativ pentru această diferență, la data de 25.10.2017 (fila 63), notificare prin care societatea pârâtă a formulată obiecțiuni neîntemeiate, sens în care se impune ca societatea pârâtă să plătească, pe lângă debitul principal, a sumei reprezentând penalitățile de întârziere, de 0,2% pe zi de întârziere, prin raportare la debitul principal, de 4.609,47 lei , începând cu data de 07.11.2017, până la data plății efective a debitului principal sus-arătat, respingând, în rest, ca neîntemeiată cererea.
Iar aceasta, prin expirarea unui termen de 10 zile calculat de la data formulării de obiecțiuni neîntemeiate față de cererea de avizare, obiecțiuni din cuprinsul notificării emise la data de 25.10.2017, societatea pârâtă trebuind a fi efectuat plata cel târziu până la data de 06.11.2017, toate acestea în conformitate cu dispozițiile art.21 alin.4 din Legea nr.132/2017 , conform cărora “despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a)”, prin formularea de obiecțiuni neîntemeiate societatea pârâtă neputând beneficia de cea de a doua situație reglementată prin art.21 alin.4, și anume, de a avea un termen de plată de 10 zile calculat “ de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă ”, care ar trebui să vizeze exclusiv situația în care asigurătorul RCA a formulat obiecțiuni întemeiate, sens în care a fost necesară intervenția instanței pe aspectul semnalat.
Pe cale de consecință, momentul de început al termenului de plată pentru asigurătorul care acceptă oferta de despăgubire ar trebui să fie același cu cel pentru asigurătorul care nu acceptă în mod nejustificat oferta de despăgubire , adică de 10 zile de la data notificării asiguratului cu privire la suma propusă/acceptată (neacceptată în mod neîntemeiată) la plată, precum notificarea emisă în prezenta cauză la data de 25.10.2017 (fila 63).
O altă interpretare ar încuraja asigurătorul RCA de a formula obiecțiuni neîntemeiate, doar pentru a proroga în mod nejustificat momentul de început al termenul ui de plată a despăgubirilor și a penalităților de întârziere, adică până după primirea hotărârii judecătorești definitive de obligare a sa la plata despăgubiri i , toate acestea deși în discuție este un prejudiciu cert , după cum se va arăta în continuare.
Astfel, condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului sunt în număr de două: caracterul cert al prejudiciului (condiția 1) și ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă (condiția 2).
Or, întrucât un prejudiciu cert presupune un prejudiciu sigur, atât în ceea ce privește existența lui , cât și în privința posibilității sale de evaluare , condiția certitudinii prejudiciului nu se referă și la cuantumul său , aspect care, odată contestat, poate fi apreciat de către instanță, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, care este deci o a doua condiție a prejudiciului, distinctă de cea a certitudinii. În majoritatea cazurilor, obiecțiunile neîntemeiate ale asigurătorului RCA se referă tocmai la cuantumul prejudiciului, deci al despăgubirii pe care o datorează, fiind necontestat că prejudiciul este cert, asigurătorul RCA susținând că el este mai mic decât cel solicitat de unitatea service reparatoare.
Pe cale de consecință, prejudiciul fiind cert (condiția 1), aspectul contestat fiind doar cuantumul acestuia (condiția 2), considerăm că penalitățile de întârziere ar trebui să înceapă să curgă tot conform ipoteze i în care asigurătorul RCA nu are obiecțiuni, acceptând la plată oferta de despăgubire , instanța nefăcând decât să stabilească care este cuantumul prejudiciului, deci al despăgubirii datorate de către asigurătorul RCA, prin raportare la care se calculează penalitățile de întârziere.”
http://www.rolii.ro/hotarari/5d4395d5e49009f81600002b
