
ROLUL AVOCATULUI SPECIALIZAT ÎN RECUPERĂRI DE CREANȚE
În contextul economic actual, recuperările de creanțe au devenit o necesitate din ce în ce mai des întâlnită în societatea în care trăim.
Ca orice procedură, recuperările de creanțe trebuie realizate cu respecarea cadrului legislativ, de preferat cu ajutorul unui avocat specializat în recuperări de creanțe.
Nerespectarea anumitor cerințe legislative specifice poate duce la imposibilitatea recuperării creanțelor, astfel că prin prezentul articol vom detalia de ce anume este important să apelați la un specialist, la un avocat specializat în recuperarea creanțelor.
Rolul acestuia este important încă de la faza incipientă, adică de la momentul la care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată, și pe tot parcursul derulării procedurilor legale, inclusiv în faza de executare silită.
Avocatul specializat în recuperare creanțe vă poate ajuta să consolidați caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, astfel încât să nu vi se poată opune lipsa condițiilor prevăzute de lege pentru recuperarea unei datorii.
De asemenea, avocatul de recuperări creanțe poate trimite debitorului notificări de punere în întârziere ceea ce vă asigură și recuperarea eventualelor cheltuieli juridice efectuate în procedura de recuperare creanțe.
Totodată, primind notificarea, debitorul poate proceda la plata datoriei pentru a evita plata cheltuielilor de judecată ce vor urma în caz de neconformare, simpla transmitere a notificării prin intermediul unui avocat specializat în recuperări creanțe determinând debitorul să acorde o importanță sporită stingerii creanței.
Tot cu ajutorul unui avocat de recuperări creanțe vă puteți asigura că debitorul nu își micșorează patrimoniul în frauda intereselor creditorului, astfel de situații fiind destul de des întâlnite.
În funcție de complexitatea situației și în funcție de modalitatea în care s-a născut creanța a cărei recuperare o urmăriți, de înscrisurile constatatoare, poate fi necesar demararea unui litigiu sau nu.
Avocatul de recuperări creanțe vă poate îndruma către varianta optimă, cu șansele cele mai mari de succes.
Astfel, avocatul va verifica dacă înscrisurile constatatoare ale creanței pot fi direct puse în executare sau dacă este nevoie de inițierea unui litigiu.
De asemenea, în funcție de îndeplinirea anumitor criterii, avocatul secializat în recuperări creanțe va iniția fie un litigiu cu caracter urgent (ordonanță de plată), fie un litigiu supus dreptului comun.
Pe durata litigiilor este de asemenea necesar să fiți reprezentați de o persoană calificată, de un avocat, care să obțină în cel mai scurt timp o hotârâre favorabilă.
În situația în care înscrisurile în baza cărora s-a născut creanța a cărei recuperare o urmăriți sunt suficiente pentru a demara direct executarea silită, avocatul de recuperări creanțe vă poate reprezenta în această fază execuțională, fiind important de respectat îndeplinirea anumitor etape.
În concluzie, în procedura de recuperare creanțe este foarte important de respectat fiecare etapă în parte, de urmărit realizarea tuturor pașilor necesari, în ordinea corectă și cu respectarea termenilor legali.
Costurile generate de angajarea unui avocat de recuperări creanțe vor fi recuperate de la debitor în același timp cu datoria urmărită.
Nerespectarea anumitor cerințe legale poate avea ca și consecință fie întârzierea recuperării creanței, fie îi poate oferi debitorului timpul necesar în care să își miscșoreze patrimoniul din care urma să vă îndestulați creanța, fie chiar să pierdeți șansa de a recupera vreodată creanța.
Pentru aceste motive vă recomandăm să apelați cu încredere la serviciile unui profesionist, un avocat specializat în recuperări creanțe, care prin experiența lui va minimiza riscurile și va optimiza câștigul.
Echipa noastră de avocați specializați în recuperări de creanțe vă stă la dispoziție!
CONTACT Cabinet de avocatură AVRAM, AVRAM & STROE